Confidenţialitate


Săptămâna Alexandru Darie, la Teatrul Bulandra


Săptămâna Alexandru Darie, la Teatrul Bulandra

Regizorul Alexandru Darie este omagiat, săptămâna aceasta, de Teatrul Municipal Bulandra.

Pe pagina oficială de Facebook, vor fi publicate fotografii, cronici şi gânduri ale celui care a condus instituţia timp de 17 ani, iar duminică va fi difuzat spectacolul „Coriolanus”, după William Shakespeare.

Spectacolul este obţinut prin colaborare cu Societatea Română de Televiziune şi, pentru a marca ziua în care regretatul Alexandru Darie ar fi împlinit 61 de ani, va fi difuzat în acelaşi timp de cele două instituţii.

Alexandru Darie a debutat la Bulandra cu spectacolul „Mephisto”, după Horia Gârbea, căruia i-au urmat, în 1994, „Poveste de iarnă” (William Shakespeare), nominalizat de cinci ori la premiile UNITER, „Trei surori” (A.P. Cehov), pentru care a primit premiul UNITER, şi alte spectacole pe texte clasice, contemporane, muzicale şi de operă.

Regizorul fost directorul Teatrului Bulandra din anul 2002 până în anul 2019, când s-a stins din viaţă.

Cu o distribuţie de 70 de actori, „Coriolanus” pune în prim plan lupta pentru putere a personajului principal, precum şi sfârşitul tragic al acestuia, pe altarul ambiţiei şi al grandomaniei.

„Este necesar în România să se revină la teatrul politic, pentru că nu este numai o formă de protest, ci şi o formă de conştientizare a ceea ce ni se întâmplă. E un adevăr aparent banal pe lângă care trecem, când vorbim de teatru sau de Shakespeare, că teatrul e oglinda vremurilor. Iată că e o oglindă destul de mare şi de precisă”, afirma Alexandru Darie.

Din distribuţie fac parte, printre alţii, Şerban Pavlu, Radu Amzulescu, Ana Ioana Macaria, Dan Bădărău, Camelia Maxim, Simona Pop, Ionel Mihăilescu, Gheorghe Ifrim, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru, Constantin Dogioiu şi Elias Ferkin.


Ultimele stiri
A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează