Confidenţialitate


Sălaj: Unsprezece militari răniţi, după ce trei blindate Piranha 5 s-au ciocnit pe DN 1C


Sălaj: Unsprezece militari răniţi, după ce trei blindate Piranha 5 s-au ciocnit pe DN 1C

Unsprezece militari au fost răniţi şi au ajuns la spital joi seară, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 1C, la ieşirea din localitatea Bizuşa-Băi, judeţul Sălaj, în care au fost implicate trei transportoare blindate Piranha 5.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj au precizat, vineri, pentru AGERPRES, că victimele, găsite conştiente şi cooperante de către salvatori, au fost transportate de urgenţă la unităţi medicale.

Opt militari au fost duşi la Unitatea de Primiri Urgenţe SMURD Zalău, în timp ce trei au fost transferaţi la spitale din Cluj-Napoca pentru investigaţii de specialitate, informează ISU Sălaj.

Având în vedere numărul mare de persoane implicate, ISU Sălaj a declanşat o alertă masivă imediat după primirea apelului, în jurul orei 20:10. La faţa locului au fost dislocate forţe care au inclus cinci ambulanţe SAJ, două ambulanţe SMURD şi o unitate de terapie intensivă mobilă.

De asemenea, un elicopter SMURD a fost trimis în sprijinul echipajelor din teren, iar pe partea de logistică şi descarcerare s-a intervenit cu două autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere.

Militarii au fost evaluaţi medical la locul accidentului înainte de a fi direcţionaţi către spitale.

Potrivit Forţelor Terestre Române, cele trei blindate Piranha 5 făceau parte dintr-o coloană militară care se deplasa pe direcţia Dej – Baia Mare, iar impactul a fost provocat de nerespectarea distanţei regulamentare între autovehicule.

„Conducătorii autovehiculelor militare implicate în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Autovehiculele militare au fost avariate uşor”, au precizat reprezentanţii Forţelor Terestre, într-o postare pe Facebook.

Traficul rutier în zona localităţii Bizuşa-Băi a fost restricţionat temporar pe durata intervenţiei medicale şi a cercetărilor efectuate de autorităţi.


Ultimele stiri
Suedia: Premierul Ulf Kristersson a demisionat după ce partidul său a fost învins la alegerile parlamentare de social-democrați

Donald Trump amenință UE cu „taxe vamale foarte mari” după ce Ursula von der Leyen i-a propus Canadei…

Ambasada Ucrainei în România anunță că face verificări în cazul școlii cu predare în limba română din Orlivka,…

Timiș: Doi elevi s-au luat la bătaie la finalul orelor. Unul dintre ei a ajuns la spital cu…

Ora 17:00. Declarații Nicușor Dan după consultările de azi cu partidele parlamentare

Arad: Un bărbat a fost înșelat cu peste 36.000 de lire sterline de un cunoscut. Suspectul este cercetat…

Porturile militare din România vor fi dotate cu sisteme antidronă. Un sistem Black Talon este în teste în…

Ziua consultărilor pentru desemnarea unui candidat pentru funcția de premier. Cu ce propuneri au mers partidele la discuțiile…

Filmul „Fjord”va avea premiera în România la începutul anului viitor. Pelicula regizată de Cristian Mungiu este propunerea României…

Grupul parlamentar al minorităților naționale îi cere lui Nicușor Dan să amâne desemnarea premierului: „Nu există o majoritate…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează