Confidenţialitate


Rusia susține că a reușit să cucerească o treime din orașul ucrainean Severodonețk din regiunea Luhansk. Kievul cere rachete Statelor Unite


Armata Rusia-Ucraina

Trupele rusești avansează încet spre centrul localității Severodonețk, spune guvernatorul regiunii Luhansk. În schimb, Ucraina anunță că încă are sub control orașul Severodonețk, în ciuda avansului trupelor ruse.

Invazia rusă în Ucraina a ajuns în ziua 97, iar oficialii de la Kiev cer, încă o dată, ajutorul statelor Unite. Spun că, dacă ar primi rachete americane cu rază mare de acțiune, ar reuși să respingă ofensivele rușilor.

Ruine, așa au ajuns părți importante din Severodonețk. Militarii ruși au intrat în oraș pe la periferia sud-estică și nord-estică a orașului.

Trupele Rusiei avansează încet spre centrul orașului Severodonețk, anunța marți dimineață guvernatorul regiunii Lugansk, Serghei Gaidai, la televiziunea de stat ucraineană. Guvernatorul a mai spus că militarii ucraineni care apără Severodonețk nu riscă să fie încercuiți pentru că se pot retrage la Lysychansk.

În schimb, Rusia susține că a preluat controlul unei treimi din oraș, afirmație făcută și de liderul separatist al regiunii Luhansk, care a subliniat că asaltul rușilor a durat mai mult decât spera Rusia.

Și totuși, Ucraina controlează în continuare Severodonețk, iar soldații săi se luptă cu trupele rusești care avansează încet, anunță consiliul local, care precizează: evacuarea civililor nu este posibilă având în vedere luptele din oraș.

Într-un reportaj pentru postul tv american PBS, oamenii se plâng că nu au de niciunele, nici apă, nici gaze, nici curent.

O bătrână doamnă își păstrează umorul și ironia și spune că e bine, că e mai bine decât oricine, având în vedere că vecinii săi au fost uciși. Dar că ascultă zilnic muzica rusească, zgomotul bombelor care nu contenesc.

Rachete americane cu rază de acțiune de aproximativ 70 km ar fi suficiente pentru ca armata ucraineană să respingă ofensivele rusești, declară un consilier al președintelui ucrainean.

Reacția sa vine după ce liderul de la Casa Albă, Joe Biden, a declarat că Statele Unite nu vor trimite Ucrainei sisteme de rachete care să lovească Rusia.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
PNL nu va merge cu o nouă nominalizare la Cotroceni, spune deputatul Alexandru Muraru. Despre varianta Grindeanu premier:…

Nou record pe piața interbancară. Euro a depășit pragul de 5,35 lei | AUDIO

Accident feroviar în Galați: Patru oameni au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Incendiul de vegetație din Parcul Național Domogled-Valea Cernei: Locuințele oamenilor nu sunt în pericol, transmite ISU | AUDIO

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează