Confidenţialitate


Rusia, reprimită în APCE


Rusia, reprimită în APCE

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a votat în noaptea de luni spre marţi un text ce face posibilă revenirea Rusiei în această instanţă, după cinci ani de criză instituţională în relaţia cu Moscova, relatează Agerpres, citând France Presse.

După 4 ore de dezbateri aprinse, urmate de aproape 5 ore de votare a amendamentelor, 118 parlamentari ai statelor membre ale Consiliului Europei au acceptat în cele din urmă, spre marea dezamăgire a Ucrainei, ca Rusia să poată să îşi prezinte delegaţia în cadrul APCE începând chiar de marţi.

Acest vot ar urma să permită Rusiei să participe, miercuri, la alegerea secretarului general al organizaţiei paneuropene de apărare a drepturilor omului.

62 de parlamentari au vot împotrivă, iar 10 s-au abţinut.

APCE este unul din organele Consiliului Europei ce reuneşte delegaţii ale aleşilor celor 47 de state membre. Actele adoptate de APCE nu au forţă juridică obligatorie. Adunarea emite însă recomandări sau solicită statelor explicaţii privind situaţia drepturilor omului sau a democraţiei. Din 2014, a reprezentat un cadru pentru manifestarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina.

Sancţionată pentru anexarea peninsulei Crimeea, delegaţia rusă la APCE s-a văzut lipsită în 2014 de dreptul de vot. Moscova a reacţionat boicotând APCE apoi, din 2017, a încetat să îşi plătească contribuţia anuală la bugetul Consiliului Europei.

Dorind să obţină garanţia că nu va mai fi sancţionată, Rusia a ameninţat că va părăsi pur şi simplu organizaţia, ceea ce ar fi reprezentat o premieră şi i-ar fi privat pe cetăţenii ruşi de posibilitatea de a face recurs pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), organul juridic al Consiliului Europei.

O situaţie extremă pe care majoritatea statelor a dorit să o evite, chiar dacă ţări precum Ucraina, susţinută de statele baltice şi Marea Britanie, consideră că redeschiderea porţilor Rusiei este comparabilă cu o primă breşă în sancţiunile pe care Occidentul le-a impus Moscovei pentru anexarea peninsulei Crimeea.

Textul adoptat permite în mod excepţional unui stat să îşi prezinte delegaţia în cursul anului şi exclude posibilitatea de a-l priva de principalele sale drepturi de vot.


Ultimele stiri
În Prahova, instalaţiile sunt umplute cu apă, de vineri, la ora 23.00. Prin mesaje RoAlert populația e sfătuită…

Directorii de școli și inspectorii școlari vor fi schimbați anul viitor, iar concursurile ar urma să aibă loc…

Mai multe cluburi din SuperLiga României îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea care stabilește că…

Un susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să achite 50.000 de lei daune morale unui bărbat…

Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…