Confidenţialitate


Rusia, condamnată la CEDO pentru modul de intervenție în masacrul de la Beslan


Rusia, condamnată la CEDO pentru modul de intervenție în masacrul de la Beslan

Rusia a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru că nu a reușit să prevină masacrul comis la o școală din Beslan, în 2004.

Atunci, separatiștii ceceni au luat peste 1000 de ostatici.

CEDO a stabilit că în momentul asediului, trupele de rusești au folosit forța excesiv, iar numărul morților a depășit 300 de persoane, majoritatea copii.

În 2004, mai mulți separatiști ceceni, cu fețele mascate și centuri cu explozibil au deschis focul și au luat ostatice peste 1000 de persoane la o școală din Beslan, din Osetia de Nord, chiar în timpul ceremoniei de începerea a noului an școlar. Ostaticii, majoritatea copii, au fost îngrămădiți într-o sală de sport a școlii, sub explozibili atârnați de coșurile de baschet. Rebelii le-au cerut autorităților de la Moscova să își retragă trupele din Cecenia.

Timp de mai bine de 10 ani, atât supraviețuitorii, cât și rudele victimelor s-au întrebat dacă luarea de ostatici putea fi prevenită și de ce, în timpul operațiunilor de salvare, au murit 330 de oameni, dintre care 186 de copii.         Cel puțin 400 de ruși și-au căutat dreptate la CEDO, scrie BBC. Printre ei și o femeie, al cărei copil a murit în masacrul de la Beslan.

”Ca mamă, este îngrozitor să îți înmormântezi copilul. Nu ar trebui să fie așa. Trebuie să facem tot ce putem ca astfel de lucruri să nu se repete. Dacă nu există nicio investigație și nu e nimeni pedepsit atunci vor mai fi atacuri teroriste, mai mulți copii vor muri și oamenii vor suferi. Nu pot lăsa să se întâmple acest lucru”, a spus pentru BBC  Emma Tagaieva, mama unuia dintre copiii morți în atacul de la Beslan.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat acum Moscova la plata a 3 milioane de euro, bani care vor ajunge la supraviețuitori și rude ale victimelor masacrului.

CEDO susține că autoritățile din Rusia nu au reușit să prevină luarea de ostatici, deși amenințarea era cunoscută. În plus, au existat deficiențe grave în pregătirea și în timpul operațiunii de salvare, iar folosirea excesivă a forței de către trupele de securitate ar fi dus la creșterea numărului de morți.

 

 


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan: În condițiile în care criza din Golf continuă, vom avea o ușoară creștere a inflației…

Nicușor Dan exclude varianta unui guvern fără PSD: Nu cred că este o soluție potrivită pentru momentele pe…

Pădurarul Aurel Frandeș, despre cele două fetițe dispărute din Târnăveni: Le-am găsit în pădure, plângeau. Le-am transportat în…

Controverse după „Marșul pentru Viață”. Nicu Ștefănuță, despre cine se află în spatele acțiunilor anti-avort: „Este vorba despre…

Reacții dure de la partidele aflate la guvernare privind legalizarea omagierii criminalilor de război și a figurilor legionare.…

Galați: Percheziții la Grădina Zoologică, în cazul unui angajat suspectat că ar fi furat alimentele destinate hrănirii animalelor…

Cel mai înalt pod suspendat din Europa va fi construit în comuna Parva, Bistrița-Năsăud | AUDIO

Mureș: Fetițele de patru și cinci ani, dispărute în Târnăveni, găsite în siguranță, anunță MAI

Academia Europa FM. Ce nu ne spune mișcarea anti-avort? Răspunde Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European

Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, acuză PSD că blochează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali | AUDIO