Confidenţialitate


AVANCRONICĂ: România – Islanda, în semifinalele barajului pentru Europeanul de fotbal


AVANCRONICĂ: România – Islanda, în semifinalele barajului pentru Europeanul de fotbal

Naţionala de fotbal a României va înfrunta echipa Islandei, joi seara, pe Stadionul Laugardalsvollur din Reykjavik, de la ora 21 și 45 de minute (ora României), în semifinalele barajului pentru Campionatul European, reprogramat pentru 2021 din cauza pandemiei.

Dacă va câştiga în faţa Islandei, România va disputa pe 12 noiembrie, în deplasare, finala play-off-ului, cu învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria.

Selecţionerul Mirel Rădoi, aflat la doar al treilea meci în această postură, a afirmat, miercuri, că Islanda este favorită, având în vedere că va juca pe teren propriu, iar selecţionerul său, suedezul Erik Hamren, este mult mai experimentat, notează Agerpres.

România a jucat de două ori până acum cu Islanda, în preliminariile CM 1998, ambele meciuri încheindu-se cu victorii ale tricolorilor cu 4-0.

Potrivit FRF, naţionala României a disputat în istoria sa nouă partide în data de 8 octombrie şi nu a pierdut niciodată, înregistrând cinci victorii şi patru egaluri.

Rădoi ar putea începe cu Mario Camora titular pe postul de fundaş stânga, jucătorul de origine portugheză recent naturalizat fiind la prima sa convocare la naţionala României.

România nu poate conta pe doi fundaşi, pe căpitanul Vlad Chiricheş (accidentat) şi pe Ionuţ Nedelcearu (care s-a transferat la AEK Atena).

Meciul de la Reykjavik va fi arbitrat de o brigadă din Slovenia condusă de Damir Skomina. Acesta va fi ajutat la cele două tuşe de asistenţii Jure Praprotnik şi Rober Vukan, în timp ce al patrulea oficial va fi Rade Obrenovic.

La această partidă arbitrii VAR vor fi spaniolul Juan Martinez Munuera şi slovenul Slavko Vincic.

Centralul Damir Skomina (44 ani) a mai arbitrat echipa naţională a României în întâlnirea cu Polonia (scor 0-3) din 2016, în preliminariile CM 2018.

EURO 2020, programat iniţial în perioada 12 iunie-12 iulie, a fost amânat de UEFA pentru perioada 11 iunie-11 iulie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus. Arena Naţională din Bucureşti va găzdui trei meciuri din Grupa C, în care va juca şi România, dacă se va califica, şi unul în optimile de finală. Cele 12 oraşe-gazdă pentru EURO 2020 sunt Amsterdam (Olanda) – Johan Cruyff ArenA (54.000 locuri), Baku (Azerbaidjan) – Olympic Stadium (69.000), Bilbao (Spania) – San Mames (53.000), Bucureşti (România) – Arena Naţională (54.000), Budapesta (Ungaria) – Puskas Arena (68.000), Copenhaga (Danemarca) – Telia Parken (38.000), Dublin (Irlanda) – Aviva Stadium (51.000), Glasgow (Scoţia) – Hampden Park (51.000), Londra (Anglia) – Wembley (90.000), Munchen (Germania) – Allianz Arena (70.000), Roma (Italia) – Stadio Olimpico (68.000), Sankt Petersburg (Rusia) – Gazprom Arena (61.000).


Ultimele stiri
România la Jocurile Olimpice de Iarnă. Valentin Crețu, locul 15 la sanie, iar Eduard Crăciun a încheiat pe…

Ministerul Justiției a publicat lista procurorilor înscriși pentru conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT. Actualul procuror general și…

Ștefan Pălărie, despre propunerea UDMR de revizuire a taxelor și impozitelor: „Este un semn de slăbiciune și de…

România în Direct. Cazul Negoiță. Este imobiliarul mai puternic ca primarul?

Dâmbovița: Mai multe percheziții în județ, în cazul unui bărbat care a introdus ilegal arme de foc letale…

Spania: Mii de oameni au fost evacuați în urma furtunii Marta, care a lovit sudul Peninsulei Iberice. Stare…

FRF a trimis dosarul de candidatură pentru organizarea finalei UEFA Europa League din 2028 sau 2029, pe Arena…

Viitoarele conduceri ale Parchetului General, DNA și DIICOT. Astăzi se încheie perioada depunerii dosarelor | AUDIO

Cehia se alătură statelor care susțin interzicerea rețelelor sociale pentru minorii sub 15 ani. Premier: „Trebuie să ne…

Robert Negoiţă s-a prezentat la Poliţie pentru controlul judiciar | AUDIO