Confidenţialitate


România în Direct: DNA, blocat prin Ordonanţă de Urgenţă. De la cine aşteptaţi o soluţie pentru această situaţie? – VIDEO


România în Direct: DNA, blocat prin Ordonanţă de Urgenţă. De la cine aşteptaţi o soluţie pentru această situaţie? – VIDEO

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 874, Partea I.

Textul publicat în Monitorul Oficial conține modificările anunțate luni, după ședința de Guvern, de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Magistrații cu mai puțin de 10 ani experiență vor fi înlăturați din anchetarea marilor dosare. Ordonanța include și câteva indicii despre motivele pentru care i-a fost întârziată publicarea – e ușor modificată față de textul ieșit luni „pe surse” din Guvern.

Noua ordonanță de urgență va avea un impact direct asupra dosarului Tel Drum, dar și asupra anchetării violențelor din 10 august. În aceste investigații au fost aduși la Parchetul General, prin delegare și procurori cu mai puțin de 10 ani de experiență, pe care noile reguli îi scot din joc.  La fel se va întâmpla și cu mai vechiul dosar al Revoluției.  80 de procuror vor fi nevoiți să revină astfel la parchetele de unde au plecat.

Nu este însă vorba doar de magistrații delegați. Toți procurorii din DNA, DIICOT și din Parchetul General care îndeplineau până acum condiția celor 8 ani de vechime și care au venit prin concurs, trebuie să plece dacă nu au făcut între timp un deceniu în magistratură.

O altă lovitură pentru procurori – se mărește vechimea necesară pentru a avea o funcție de conducere în Parchetul General, în DNA și în DIICOT. În loc de 10 ani, 15. Cei care nu îndeplinesc noile criterii, trebuie să se retragă. Chiar dacă le îndeplineau când au fost numiți.

Intrarea în DNA și DIICOT se va face doar după un interviu în fața CSM, iar ministrul Justiției va putea sesiza din nou Inspecția Judiciară dacă suspectează abateri disciplinare în cazul vreunui procuror. În mod neobișnuit, ordonanța 92 poartă doar două semnături – pe cea a premierului Dăncilă și pe cea a ministrului Tudorel Toader, fără avize din partea altor ministere.

De asemenea, textul e ușor modificat față de cel ieșit, cu o zi înaite din Guvern, e adevărat doar „pe surse”. Felul în care a fost schimbat confirmă însă că ordonanța a fost semnată de premier înainte de a avea avizul Consiliului Legislativ și ajustată ulterior în acord cu acesta.

Dezbaterea România în Direct începe la Europa FM la ora 13:15 și continuă online pe europafm.ro.

Puteți participa la dezbatere sunând în direct la 0372.069.599, număr cu tarif normal, comentând transmisiunile video live de pe Facebook sau adăugând opinia direct în această pagină.


Ultimele stiri
În Prahova, instalaţiile sunt umplute cu apă, de vineri, la ora 23.00. Prin mesaje RoAlert populația e sfătuită…

Directorii de școli și inspectorii școlari vor fi schimbați anul viitor, iar concursurile ar urma să aibă loc…

Mai multe cluburi din SuperLiga României îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea care stabilește că…

Un susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să achite 50.000 de lei daune morale unui bărbat…

Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…