Confidenţialitate


România în Direct, cu Cătălin Striblea: Stare de urgență sau repornirea economiei? – VIDEO


România în Direct, cu Cătălin Striblea: Stare de urgență sau repornirea economiei? – VIDEO

Președintele Iohannis va anunța astăzi prelungirea stării de urgență pentru încă o lună, cu posibilitate de prelungire încă o lună. Președintele a spus săptămâna trecută că acest lucru este necesar, mai ales că România nu a ajuns la vârful epidemiei. Oficialii români cred că majoritatea îmbolnăvirilor vor apărea după Paște, spre finalul lunii aprilie. Și este de așteptat chiar o înăsprire a măsurilor.

De partea cealaltă, presiunile pentru redeschiderea economiei sunt din ce în ce mai mari. Cu peste un milion de oameni care nu mai muncesc și sute de mii de afaceri oprite, economia a scăzut cu mai mult de 30 la sută. Deja există semnale din Parlament că această a doua stare de urgență nu va fi votată sau că va fi votată condiționat cu pregătirea unor măsuri economice.

Spania, Austria și Germania deja repornesc economiile, deși prima dintre ele are în continuare un număr de câteva sute de persoane care mor pe zi și o rată importantă a îmbolnăvirilor. Austria redeschis mii de magazine, iar Franța a pregătit un plan care va putea fi pus în vigoare după data de 4 mai. România se concentrează doar asupra problemei sanitare.

Este corectă măsura președintelui Iohannis? Ce este mai important pentru voi acum: asigurarea sănătății pentru toată lumea sau să vă întoarceți la muncă? Ce măsură așteptați de la guvernul României? Pot fi îmbinate cele două tipuri de măsuri, astfel încât o parte din populație să se întoarcă la muncă și să protejăm grupurile vulnerabile?


Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează