Confidenţialitate


România în Direct, cu Cătălin Striblea: Medicii, eroi cu forța? – VIDEO


România în Direct, cu Cătălin Striblea: Medicii, eroi cu forța? – VIDEO

Președintele Trump a anunțat în această noapte că numărul celor care ar putea muri în America s-ar putea să ajungă la 200 de mii de persoane.

În România nu s-a făcut niciodată o astfel de estimare, dar a fost avansat un număr de bolnavi de până la 20 de mii, în varianta lui Alexandru Rafila sau doar 10 mii în varianta ministrului Tătaru. Duminică, președintele Iohannis ne-a spus că urmează o perioadă și mai grea.

În aceste condiții, în Ordonanța Militară numărul patru se află mai multe prevederi care îi obligă pe medici să muncească acolo unde vor fi trimiși de stat. Detașările și delegările vor deveni obligatorii. Refuzul de a interna un pacient înseamnă dosar penal. De asemenea, medicii bolnavi vor fi obligați să intre să lucreze în spital dacă simptomele coronavirusului sunt ușoare.

În același timp, însă, toți medicii spitalului din Mioveni au demisionat din lipsă de echipamente. Iar zeci de medici din toată țara, se plâng că sunt trimiși la luptă fără arme. Măsurile Ministerului Sănătății au stârnit protestele sindicatelor medicale, oamenii spunând că le sunt încălcate mai multe drepturi. În alte cazuri din țară, medicii au refuzat internarea unor suspecți de COVID din lipsă de materiale.

Putem să le cerem eroism acestor oameni, când nu au mare lucru la îndemână? Cât de corect este față de ei și familiile lor să-i trimitem la îmbolnăvire sigură? Pot ei refuza să-și facă treaba dacă nu au ce le trebuie? Ce este de ales între eroism și umanitate, în aceste condiții?


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează