Confidenţialitate


România în Direct: Acuzații de rele tratamente la spitalul din Sibiu. Simțiți că medicii au empatie și respect față de pacienți? | VIDEO


România în Direct: Acuzații de rele tratamente la spitalul din Sibiu. Simțiți că medicii au empatie și respect față de pacienți? | VIDEO

Procurorii din Sibiu au deschis un dosar penal pentru omor, după apariția unor dezvăluiri în presă privind tratamente incorecte și degradante aplicate unor bolnavi din Spitalul Județean.

Sunt citați doi martori care-și păstrează anonimatul și care au lucrat ca asistenți la spitalul din Sibiu. Practicile descrise includ sedarea pacienților peste limită, dar și legarea acestora. Unul dintre martori spune chiar că ”oamenii sunt omorâți.”

Conducerea spitalului neagă acuzațiile, spune că protocoalele aplicate sunt corecte și că este deschisă oricărui control.

De altfel, Corpul de control al ministrului va verifica spitalul din Sibiu. De-a lungul timpului au mai existat relatări despre modul în care funcționează secțiile ATI în această perioadă.

Cea mai cunoscută este mărturia scriitoarei Petronela Rotar, care cu greu a mai reușit să vorbească telefonic cu tatăl său aflat pe moarte.

Fiecare dintre noi are o întâmplare mai bună sau mai rea cu sistemul medical din România. Aproape zilnic presa publică un caz în care lucrurile au stat rău sau există plângeri la adresa unor medici români. În egală măsură, chestionarele de satisfacție pe care Ministerul Sănătății le publică arată cote de până la 80% de mulțumire a activității din spitale. E adevărat, însă, că în ce privește activitatea medicilor doar 60% dintre cei chestionați au răspuns pozitiv.

România în Direct vă invită la o discuție despre empatie și respect în spitalele din România.

Ce ar trebui să se schimbe după apariția acestui caz de la Sibiu? Ați fost sau ați avut pe cineva în spital în ultima vreme? Cum ați aprecia activitatea medicilor de acolo?

Care este lucrul pe care-l așteptați de la medicul vostru? Simțiți că medicii au empatie și respect față de pacienți? Dar invers?

Cătălin Striblea vă așteaptă la România în Direct la 0372 069 599, de la 13:15.

Foto: INQUAM/Virgil Simonescu


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează