Confidenţialitate


România cumpără de la SUA sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel. Ministrul Angel Tîlvăr: Vor contribui mai ales la detectarea timpurie a vehiculelor aeriene fără pilot


România cumpără de la SUA sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel. Ministrul Angel Tîlvăr: Vor contribui mai ales la detectarea timpurie a vehiculelor aeriene fără pilot

Departamentul american de Stat a aprobat vânzarea de sisteme radar de supraveghere aeriană Sentinel pentru România, a anunţat Ambasada Statelor Unite la Bucureşti. Guvernul României a solicitat achiziţionarea a până la patru astfel de sisteme radar.

Primele două sisteme, cu o valoare totală iniţială de aproximativ 90 de milioane de dolari, vor fi finanţate în principal prin intermediul granturilor din fondul pentru Finanţare Militară Externă al Departamentului american de Stat.

„Radarele de ultimă generație de tip Sentinel vor completa capacitățile de apărare aeriană ale României, îndeosebi în ceea ce privește detecția timpurie a vehiculelor aeriene fără pilot, care evoluează cu viteze mici de deplasare și au amprente radar reduse, amenințări care se manifestă în proximitatea frontierelor naționale, în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

AN/MPQ-64 F1 Sentinel reprezintă cea mai recentă configurație din familia radarelor Sentinel și este un radar tridimensional – poate măsura distanța, direcția și elevația obiectelor aeriene cu și fără pilot, date pe care le raportează automat către sistemele de comandă și control ale apărării aeriene cu baza la sol (Ground Base Air Defense/GBAD) cu rază scurtă de acțiune.

Sursa foto: Facebook / U.S. Embassy Bucharest

Citește și: Schemă de ajutor de stat pentru România privind investițiile în producția biocombustibililor, aprobată de Comisia Europeană | AUDIO


Ultimele stiri
Stare de urgență în Spania din cauza ploilor torențiale. Cinci oameni și-au pierdut viața, iar peste 2.000 au…

Care sunt planurile Rheinmetall în privința Șantierului Naval Mangalia. Va fi creată o unitate de producție cu dublă…

Studiu. Aproape jumătate dintre speciile de corali care formează recife sunt amenințate cu dispariția

Politologul Răzvan Petri, despre incidentele violente din Franța: „Au o tradiție a protestelor. Incidentele sunt condamnabile”. Peste 2.000…

Peste 22.000 de apartamente din Iași, fără apă caldă și căldură după incendiul de la CET. Primarul municipiului:…

Franța: Președintele Macron a respins demisia ministrului de Interne, depusă pe fondul protestelor împotriva creșterii costului vieții

Putin ar fi propus un organizarea unui summit cu Trump și Xi Jinping în noiembrie, pentru a discuta…

Miniștrii agriculturii din G7 se reunesc la Paris. Discuții despre criza alimentară și securitatea aprovizionării cu îngrășăminte |…

Încep audierile miniștrilor propuși în Guvernul PSD-Luca Niculescu. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO

Franța: Emmanuel Macron promite măsuri judiciare pentru infracțiunile comise în timpul protestelor de sâmbătă. 1.800 de persoane au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează