Confidenţialitate


Roma impune restricții automobilelor poluante, de anul viitor


Roma impune restricții automobilelor poluante, de anul viitor

Ministrul italian al Mediului, Sergio Costa, şi preşedintele regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, au încheiat joi un acord care prevede ameliorarea calităţii aerului la Roma, prin restricţii impuse automobilelor poluante începând din ianuarie anul viitor, relatează EFE.

Iniţiativa va sprijini noile infrastructuri pentru automobilele electrice şi va favoriza autoturismele mai puţin poluante, în detrimentul celor pe motorină, precum şi deplasările cu bicicleta.

Se doreşte, totodată, implementarea uzului de combustibili alternativi şi a unor zugrăveli care absorb PM10, în cadrul programului de renovare a clădirilor şi de construcţie a altora noi.

“Organizaţia Mondială a Sănătăţii aminteşte de 500.000 de decese în Europa, din cauza poluării atmosferice. O problemă pe care regiunea Lazio, cu Roma ca oraş, trebuie să o rezolve”, a declarat Zingaretti, la o conferinţă de presă comună.

“Ministerul Mediului a alocat resurse şi stimulente financiare pentru schimbarea maşinilor, oferindu-le posibilitatea de a plăti mai puţin celor care nu poluează”, a declarat, la rândul său, Sergio Costa.

Ministerul Mediului se angajează să restricţioneze circulaţia mijloacelor de transport în comun cele mai poluante, în favoarea mobilităţii sustenabile, traficului limitat şi ca mai mulţi pasageri să împartă aceeaşi maşină.

Se prevede, de asemenea, promovarea de iniţiative pentru a impulsiona reducerea numărului de maşini care circulă în zonele urbane – scrie Agerpres.


Ultimele stiri
Cel puțin opt oameni au fost răniți în urma cutremurului cu magnitudinea 7,6 din nordul Japoniei | AUDIO

Senatul a respins obiecţiile formulate de preşedintele Nicuşor Dan la proiectul de lege privind combaterea extremismului | AUDIO

Daniel Șandru, directorul IICCMER: În mediul online, se discută despre încălcarea libertății de exprimare și atunci când avem…

Scandal în Parlament, la Ora Guvernului, unde ministra Mediului a fost chemată să dea explicații după criza apei…

Grupul L’Oréal schimbă felul în care înțelegem frumusețea, într-un mod mai responsabil și durabil (P)

Brazii naturali revin în atenția cumpărătorilor din Arad, după o perioadă în care au fost înlocuiți cu cei…

Președintele Volodimir Zelenski acuză SUA că susține un plan de pace care prevede cedarea către Federația Rusă a…

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, după ce Elon Musk a comparat UE cu Germania nazistă: „Libertatea de…

Patru morți în Tenerife, dintre care doi români, după ce un val uriaș a lovit o piscină naturală.…

Cântatul la cobză, propus printre practicile și tradițiile care ar putea fi incluse în Patrimoniul cultural imaterial al…