Confidenţialitate


Robin Williams s-a sinucis? Prima ipoteză a polițiștilor


Potrivit site-ului specializat în showbiz TMZ.com, Robin Williams a fost văzut ultima dată în viață duminică seara, în jurul orei 22. Apoi serviciile de urgenţă au fost chemate luni, la ora locală 11:55, după ce Robin Williams a fost descoperit mort în casa din Marin County, din statul american California. Șapte minute mai târziu, echipa medicală pronunța decesul actorului Robin Williams.

Poliţia din Marin County, din statul american California, informează într-un comunicat că un ‘individ de sex masculin, declarat mort la ora 12.02, a fost identificat drept Robin McLaurin Williams, în vârstă de 63 de ani, rezident în Tiburon, în California’ şi că o cauză probabilă a decesului ar fi ‘sinuciderea prin asfixiere’.

Probleme cu alcoolul

Potrivit purtătorului său de cuvânt, Robin Williams suferea de depresie.

În anii 80 a făcut abuz de alcool și a consumat cocaină, însă apoi a reușit să se țină departe de ele mai bine de 20 de ani. La începutul lunii trecute, Robin Williams s-a internat într-o clinică din din Minnesota, pentru a lua parte la un program de prevenire a dependenţei de alcool.

Într-un comunicat recent, Robin Williams spunea că nu mai băuse alcool din 2005, însă intenţiona să ‘îşi reînnoiască angajamentul’ de a continua programul de abstinenţă.

O autopsie a lui Robin Williams este programată pentru marţi, la biroul de medicină legală din Marin County.


Ultimele stiri
Impozitele auto cresc de la 1 ianuarie, în funcție de norma de poluare și capacitatea cilindrică. Lia Olguța…

Carburanții se scumpesc din 1 ianuarie. Cât vor plăti șoferii la pompă pentru benzină și motorină | AUDIO

STUDIU: Românii consumă tot mai puține băuturi nealcoolice din cauza creșterii prețurilor și a taxei pe zahăr. Cea…

Berea rămâne liantul socializării și în cele mai frumoase momente ale iernii: 78% dintre români o aleg și…

Tiramisu la pahar cu Mascarpone Delaco

SONDAJ: Ce îi deranjează cel mai mult pe tinerii din generația Z de sărbători. Peste 40% resimt disconfort…

Nicuşor Dan, despre situaţia din justiţie: „Sunt probleme la Inspecția Judiciară, sunt probleme la modul în care se…

ByteDance cedează activele TikTok din Statele Unite unui grup de investitori americani | AUDIO

Bazinele de înot din cadrul Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu” vor fi modernizate. Valoarea estimată a investiției este…

CryptoEasy lansează un serviciu gratuit de mining: Deținătorii de criptomonede pot câștiga cu ușurință 8.000 de dolari pe…