Confidenţialitate


15 rețineri în Macedonia de Nord după incendiul devastator în care au murit 59 de tineri și peste 150 au fost răniți | AUDIO


15 rețineri în Macedonia de Nord după incendiul devastator în care au murit 59 de tineri și peste 150 au fost răniți | AUDIO

În Macedonia de Nord, autoritățile au decretat șapte zile de doliu național, după ce 59 de tineri și-au pierdut viața într-un incendiu izbucnit într-un club de la focuri de artificii. 155 de oameni au fost răniți, unii dintre ei fiind în stare critică în spital. Clubul nu avea autorizație legală de funcționare, au descoperit autoritățile. 15 persoane au fost reținute de polițiști și urmează a fi audiate. România a trimis în Macedonia un avion militar cu personal medical pentru transportul răniților în stare gravă în alte țări.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit ministrului de interne Pance Toșkovschi, din cele 15 persoane reținute, patru se află sub paza poliției în spital, este vorba despre doi membri ai trupei care concerta în club, fiul celui care deținea localul și managerul clubului. În arest, se mai află cel care a organizat concertul, un oficial din ministerul Economiei, precum și fost director al Inspectoratului pentru situații de urgență și 3 angajați ai acestei instituții.

Autoritățile macedonene vorbesc despre fapte de corupție și spun că localul nu avea autorizație de funcționare. În plus, avea o singură ieșire, ușa din spate fiind încuiată.

Inspecțiile în club au arătat că erau de asemenea deficiențe la sistemul de stingere a incendiilor și la sistemul de iluminat.

Mărturii ale unei tinere care a reușit să se salveze din calea flăcărilor: „Alții au rămas în club și n-au mai putut să iasă. Eu m-am descurcat cumva”

„A izbucnit incendiul și toată lumea a început să țipe ca să iasă. Unii au încercat să iasă prin fereastra de la toaletă și câțiva s-au sufocat acolo. Alții au rămas în club și n-au mai putut să iasă. Eu m-am descurcat cumva. Am căzut pe scări și au fugit peste mine, m-au călcat în picioare. Abia puteam să respir. Am ieșit în cele din urmă, dar mi-am pierdut sora”, a povestit pentru agenția de știri Reuters, Maria, în vârstă de 20 de ani.

Mulți dintre cei care au murit s-au intoxicat cu fum, alții au fost călcați în picioare. Autoritățile au decis ca o parte dintre răniți să fie tratați la spitale din străinătate, după ce țări precum Grecia, Bulgaria și Serbia s-au oferit să acord ajutor medical.

În momentul izbucnirii incendiului, în club se aflau 500 de tineri. Flăcările ar fi pornit de la două dispozitive pirotehnice, iar scânteile au atins tavanul căptușit cu un material extrem de inflamabil, folosit pentru izolare fonică.

Sursa foto: X / UK Justice Forum

Citește și: Miniștrii de Externe din țările membre ale UE se întâlnesc luni la Bruxelles, unde urmează să discute despre un plan de zeci de miliarde de euro pentru Ucraina | AUDIO


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…