Confidenţialitate


Republica Moldova: Separatiștii din Tiraspol se întâlnesc cu liderii de la Chișinău pentru a discuta despre livările de curent


Republica Moldova: Separatiștii din Tiraspol se întâlnesc cu liderii de la Chișinău pentru a discuta despre livările de curent

Criza energetică din Republica Moldova continuă: după ce Chișinăul a cerut o întâlnire cu Tiraspolul pentru a crește livrările de curent, separatiștii anunță o întâlnire pentru vineri. Dar, în același timp, așa-zisul ministru de externe din Transnistria recomandă Moldovei să discute cu Moscova, pentru că de acolo ar veni toate rezolvările.

Centrala de la Cuciurgan, aflată pe teritoriul controlat de separatiștii pro-ruși, a redus de luni, 24 octombrie, livrările de energie electrică pentru Republica Moldova de la 70% la 27% și a anunțat o scădere până la 23 % din noiembrie.

„Dacă ar fi să discutăm ca adulții problema energetică, ar fi mai util Moldova să comunice direct cu Rusia”.

La solicitarea Chișinăului, separatiștii de la Tiraspol spun că sunt gata să organizeze, vineri, o întâlnire a reprezentanţilor politici pentru a discuta despre criza energetică.

Așa-zisul ministru de externe, Vitali Ignatiev, a explicat că, deși Moldova furnizează zilnic volume suplimentare de gaz pentru producția de energie, cantitatea crește doar ușor, departe de nivelul din contract.

„Dacă discutăm problemele energetice ca adulții, ar fi mai util ca partea moldovenească să comunice direct cu Rusia”, a spus Vitali Ignatiev.

„Ce livrări vor fi în noiembrie în Moldova și Transnistria depinde de relațiile Moldovei cu Gazprom și, în general, cu Rusia. Dacă volumele rămân aceleași, centrala nu va putea crește rezervele de energie electrică”, a declarat reprezentantul separatiștilor.

La întâlnirea de vineri, Tiraspolul va pune în discuție și chestiunile privind importul de medicamente, alimente și restricții bancare, anunță jurnaliștii Unimedia din Chișinău.

Foto: Shutterstock

Citește și: Criza energetică din Republica Moldova se accentuează. Populația este îndemnată să reducă consumul, iar Guvernul a dat un exemplu: A ținut ședința cu luminile stinse | VIDEO


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…