Confidenţialitate


Republica Moldova, încă un pas spre anticipate


Republica Moldova, încă un pas spre anticipate

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se află tot mai aproape de declanșarea alegerilor anticipate.

Propusă în mod formal de aceasta pentru postul de premier, Natalia Gavriliţa nu a întrunit susținerea Parlamentului de la Chișinău.

Scrutinul înainte de termen poate fi convocat după respingerea a două formule de cabinet.

Maia Sandu a desemnat-o, miercuri seară, pe Natalia Gavriliță pentru postul de premier.

Fost ministru de Finanțe, aceasta este vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate, formațiune proeuropeană care o susține pe Maia Sandu.

Președintele Maia Sandu consideră că un parlament dominat de socialiști nu reflectă actuala realitate politică din țara vecină.


Ultimele stiri
Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…