Confidenţialitate


Republica Fantastică România: S-a lăsat liniște peste România, sub noua guvernare USL | VIDEO


Republica Fantastică România: S-a lăsat liniște peste România, sub noua guvernare USL | VIDEO

“PSD, PNL și UDMR administrează armonios banii publici, fără certuri, fără întrebări, fără controverse. Partide vechi, care știu că cel mai profitabil comportament la țuțuroiul cu bani publici este buna înțelegere la coadă, ca să nu atragi atenția.

Iar peste guvernarea USL 2.0 veghează părintește, de la Cotroceni, chiar artizanul formulei câștigătoare. Din când în când, el intrevine discret, dar decisiv, ca să îndrepte lucrurile în direcția dorită.

De pildă, ieri, când dl președinte Iohannis a promulgat o lege promovată de PSD, PNL și UDMR care prevede dublarea pragurilor privind valoarea achiziţiilor directe ce pot fi făcute de unitățile administrației publice.

Cu alte cuvinte, acum va fi de două ori mai simplu pentru binomul politicieni-clientelă să–și organizeze sifonări legale pe bani publici, că nu se va mai face licitație.

Astfel, nivelurile au crescut de la 135.000 de lei la 270.000 de lei pentru achiziţia directă de bunuri şi servicii, și de la 450.000 la 900.000 de lei la achiziţia directă de lucrări.

Sub aceste valori, primăriile, regiile, autoritățile, în general trebuie să consulte minimum trei oferte și să o aleagă pe cea mai bună – dar de ce să faci asta dacă știi să-mparți bugetul în mai multe bucățele, cât să fie sub prag?

Fără nicio surpriză, proiectul a trecut ușor prin parlament, cu votul PSD/PNL/UDMR și cu opoziția inutilă a celor de la USR. Președintele nu a retrimis proiectul la Parlament și nu l-a atacat la Curtea Constituțională, deși, după cum observă G4Media, “mai mulți experți au avertizat că noua lege va slăbi și mai mult controlul asupra eficienței cheltuirii banilor publici.” În rest, liniște.

Care e treaba cu achizițiile directe? Un primar cinstit poate să se miște astfel repede, în interesul comunității. Un primar necinstit poate să se miște și mai repede, în interesul său și al clientelei. După care, hoțul neprins, negustor cinstit, au discutat matinalii Vlad, George și Luca în Deșteptarea.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…