Confidenţialitate


Reportaj: Marea și misterele ei. Cine sunt oamenii care le cercetează? / Lumea Europa FM


Reportaj: Marea și misterele ei. Cine sunt oamenii care le cercetează? / Lumea Europa FM

România este, de ani de zile, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește fondurile alocate pentru cercetare.

Și chiar dacă a crescut puțin de la an la an, nivelul de la care s-a plecat a fost atât de mic încât tot puțin înseamnă.

Unele Institute de Cercetare au reușit, însă, să-și facă treaba accesând fonduri europene, intrând în proiecte internaționale de cercetare, într-un domeniu sau altul, ba chiar obținând rezultate remarcabile.

Un astfel de domeniu este cel al cercetării marine.

Adică cel care ne arată ce se întâmplă cu Marea Neagră, ce se întâmplă cu plajele, cu nisipul, cu fauna, ori poluarea.

Sunt lucruri – aparent – “din cărți”, dar care influențează viața mai mult decât credem. Pe a noastră sau a planetei.

Liliana Nicolae a încercat să afle ce fac, cum muncesc cercetătorii de la un institut din Capitală. Este vorba de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină GEOECOMAR.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Adrian Stănică


Ultimele stiri
PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează