Confidenţialitate


Regele Charles al III-lea și Catherine, Prințesa de Wales, externați luni din spital


Regele Charles al III-lea și Catherine, Prințesa de Wales, externați luni din spital

Regele Charles a fost externat din spitalul privat London Clinic luni, 29 ianuarie 2024, scrie BBC. Regele Charles al III-lea a fost internat în spital săptămâna trecută pentru o intervenție chirurgicală pentru o afecțiune la prostată. Tot luni a fost externată și Catherine, Prințesa de Wales, din același spital, la aproape două săptămâni după ce a fost supusă unei „intervenții chirurgicale abdominale”.

Regele Charles al III-lea a fost internat în spital pentru tratament în contextul unei probleme beningne la prostată, o afecțiune frecventă în cazul bărbaților cu vârste de peste 50 de ani, transmite NHS.

Regele fusese internat în spital după ce fusese tratat pentru o problemă benignă de prostată, care nu este canceroasă și este o afecțiune frecventă la bărbații în vârstă, potrivit NHS.

Aproximativ unul din trei bărbați cu vârsta de peste 50 de ani va avea unele simptomede prostată mărită. Astfel, pentru a încuraja și alți bărbați să urmeze procedura medicală în acest caz, planul regelui Charles, în vârstă de 75 de ani, de a face o „procedură corectivă” pentru prostata sa a fost făcut public.

Site-ul NHS a înregistrat o creștere a numărului de căutări despre prostata mărită, iar regele a fost „încântat să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra conștientizării sănătății publice”.

Prințesa de Wales, externată după 13 nopți petrecute în spital

Prințesa a fost condusă la casa ei din Windsor, fără nicio apariție publică, și va petrece luni de zile în recuperare, scrie BBC. Natura exactă a operației nu a fost dezvăluită, dar prințesa va avea nevoie de luni de recuperare.

Prințesa de Wales a petrecut 13 nopți în spital de la operație și nu se așteaptă să revină la îndatoririle oficiale decât după Paște. Ea nu a mai apărut în public din ziua de Crăciun și a intrat în spital și a plecat în această dimineață fără să fie văzută.

Sursa colaj foto: Shutterstock

Citește și: Guvernul britanic vrea să interzică țigările electronice de unică folosință în rândul tinerilor, după ce numărul consumatorilor a crescut cu 4% în ultimii ani | AUDIO


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează