Confidenţialitate


Regele Charles al III-lea vine vineri în România, într-o vizită care va dura 5 zile


Regele Charles al III-lea vine vineri în România, într-o vizită care va dura 5 zile

Regelui Charles al III-lea devine astfel primul monarh britanic care vizitează România.

Întîlnirea de la Cotroceni, una de curtoazie, va fi chiar în prima zi, pe 2 iunie.

Tot atunci se va întâlni și cu alte autorităţile statului, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai Corpului Diplomatic.

Nu se cunosc detalii despre programul detaliat al vizitei, dar este de așteptat ca monarhul britanic să poposească, cel mai probabil, la proprietățile sale de la Valea Zălanului, în județul Covasna, și La Viscri, în județul Brașov, unde – de-asemenea, are o casă în care funcționează în prezent un centru de activități meșteșugărești .

Regele va călători singur, fără soția sa.

Prima călătorie a sa în România a avut loc în urmă cu 25 de ani. De atunci, a revenit de nenumărate ori. Este îndrăgostit de Transilvania și a devenit unul dintre principalii promotori ai țării noastre.


Ultimele stiri
Un avion a fost avariat pe aeroportul din Riyadh, pe fondul intensificării atacurilor houthilor

Bani pentru fermierii afectați de seceta din 2025. Când se depun cererile și care este suma oferită pe…

Federațiile europene de fotbal cer revenirea la vechiul calendar al pauzelor internaționale. Programul actual crește riscul accidentărilor

Italia: Furt de cinci milioane de euro la o cramă din Toscana. Proprietarul reclamă dispariția a 30.000 de…

Câștigătoarea Nobelului pentru Pace, Navi Pillay, a glumit pe seama dorinței președintelui SUA de a câștiga premiul: „Dacă…

Polonia: Poliția a reținut mai mulți tineri pentru amenințări legate de cele două atacuri cu cuţitul în şcoli.…

Prognoza meteo ANM pentru săptămâna viitoare. Temperaturile scad în toată țara | AUDIO

Cristina Trăilă a primit calitatea de inculpat în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos | AUDIO

Franța: Măsuri după protestele elevilor. Ministerul Educației va trimite 3.000 de profesori suplinitori în școlile afectate de lipsa…

Cum îți susții aportul de vitamine și minerale în sezonul rece? (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează