Confidenţialitate


Referendum inedit în Elveția: Își vor păstra vacile coarnele?


Referendum inedit în Elveția: Își vor păstra vacile coarnele?

Elveţienii se vor pronunţa duminică prin vot asupra unui subiect de importanţă naţională care a împărţit în două ţara, respectiv dacă să fie subvenţionaţi fermierii care lasă coarnele vacilor şi caprelor lor să crească natural, transmite Reuters.

Referendumul cu privire la păstrarea “demnităţii şeptelului” a fost iniţiat de Armin Capaul, un fermier de 66 de ani. În urmă cu nouă ani acesta a demarat o campanie pentru acordarea de subvenţii fermierilor astfel încât aceştia să poată să îşi asigure spaţiul de păşunat suplimentar de care animalele cu coarne au nevoie şi astfel să fie redusă practica de înlăturare a coarnelor.

“Trebuie să lăsăm vacile aşa cum sunt. Să le lăsăm coarnele. Atunci când li se înlătură coarnele, sunt triste”, spune Armin Capaul.

Apreciind că datorită coarnelor vacile pot comunica şi îşi pot regla temperatura corpului, Capaul vrea ca fiecare fermier să primească o subvenţie anuală de 190 de franci pentru fiecare animal cu coarne.

În prezent, aproape trei sferturi din vacile din Elveţia, care au devenit un simbol naţional şi o atracţie turistică, nu au coarne fie pentru că au fost concepute genetic în acest, fie pentru că acestea au fost înlăturate după naştere.

După ce activitatea de lobby a eşuat, Armin Capaul a reuşit să strângă cele 100.000 de semnături necesare pentru a impune organizarea unui referendum. Campania sa ar putea să beneficieze de sprijinul celor care se opun ecornării (care presupune utilizarea un dispozitiv din fier încălzit până la incandescenţă pentru a arde ţesutul din care creşte cornul) pe motiv că este dureroasă.

În schimb, Guvernul elveţian se opune acestei iniţiative, subliniind că ar putea cheltui până la 30 de milioane de franci din bugetul anual de trei miliarde de franci alocat agriculturii şi în plus ar fi o povară pentru constituţia ţării – scrie Agerpres.

“În Elveţia este ceva obişnuit ca aceste chestiuni să fie supuse votului poporului, fie că este vorba de chestiuni importante sau mai puţin importante”, a declarat ministrul Economiei din Elveţia, Johann Schneider-Ammann.

Există şi fermieri care se opun acestei iniţiative. “Sistemul actual are avantaje. Dacă vacile ar avea coarne, pericolul rănirii altor animale sau al oamenilor ar fi mai mare. Fiecare fermier ar trebui să decidă pentru el. Avem alte probleme mai importante în agricultură”, spune Stefan Gilgen, ale cărui 48 de vaci furnizează zilnic 1.000 de litri de lapte către producătorul elveţian de lactate Emmi AG.

Sondajele derulate luna aceasta sugerează că votul va fi unul strâns. Firma de cercetare de piaţă GFS Bern susţine că 49% din alegători vor vota în favoarea iniţiativei iar 46% împotrivă.

Pentru ca o iniţiativă populară să fie adoptată are nevoie de spriijnul majorităţii alegătorilor precum şi de suportul a mai mult de jumătate din cele 26 de cantoane elveţiene.


Ultimele stiri
Fragmentul de dronă găsit în apropiere de Portul Midia nu avea încărcătură explozivă

Protest al păgubiților unui dealer auto din Arad. Zeci de clienți au plătit mașini pe care nu le-au…

RO-Alert în Galați și Tulcea, după detectarea unei drone aproape de graniță. Aeronave române și spaniole au fost…

Primul traseu de mountain bike prin podgoriile din Prahova se inaugurează sâmbătă | AUDIO

Înșelăciune cu cazări fictive pe litoral. Zeci de turiști, păcăliți de doi bucureșteni. Cei doi au fost reținuți…

Concursul George Enescu începe duminică. Peste 800 de candidați înscriși, din 58 de țări. Tema din acest an:…

Timișoara, acoperită de un nor de fum, ca efect al incendiilor de vegetație din Serbia. Ce spune prefectul…

Atac cu sabia la un liceu din Suedia. Mai multe persoane au fost rănite

Guvernul nu pregătește noi creșteri de taxe pentru susținerea salariilor bugetarilor, dă asigurări ministrul Pîslaru: „discutăm de reducere…

Skinovate explică diferența dintre acneea activă și semnele rămase după acnee (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează