Confidenţialitate


Radu Palaniţă, triumfător la “Românii au talent” | VIDEO


Radu Palaniţă, triumfător la “Românii au talent” | VIDEO

Radu Palaniţă a câştigat, vineri seară, trofeul emisiunii “Românii au talent”, premiul în valoare de 120.000 de euro şi titlul de cel mai talentat concurent.

“Sunt foarte emoţionat, nu credeam că oamenii vor avea atât de multă încredere în mine. Încă nu realizez ce s-a întâmplat. Aş vrea să le transmit tuturor celor care au fost alături de mine şi vor fi pe mai departe că acest moment a fost piatra de temelie pentru ceea ce va urma în cariera mea, iar acest lucru li se datorează şi lor”, a declarat Radu Palaniţă.

Pe locul 2, în urma voturilor primite, s-a clasat Siena Vuşcan care a obţinut premiul de 20.000 euro, iar pe locul 3, tânărul pianist, Mihai Ţigaret, care a reuşit să câştige 10.000 euro.

Marea finală a condus topul audienţelor tv.

Peste 2,1 milioane de telespectatori din întreaga ţară au urmărit spectacolul “Românii au talent”, iar în minutul de maximă audienţă de la 22.11, aproape 3 milioane de români se aflau în faţa televizoarelor.


Ultimele stiri
Turcia și Pakistanul vor trimite trupe în Arabia Saudită, în baza unui nou acord de apărare reciprocă

Călin Georgescu, adus la DIICOT pentru a participa la percheziția informatică. Cristela Georgescu, audiată în același dosar

Violențe la protestele elevilor din Belgia. Manifestanții au distrus stații de autobuz și au declanșat incendii pe stradă…

Dolj: O nouă amendă pentru ferma Black Angus asociată afaceristului Gigi Nețoiu. Funcționează fără autorizație într-o zonă inundabilă…

Continuă seria înfrângerilor pentru selecționata României în Liga Națiunilor. Reacția lui Gheorghe Hagi după meci | AUDIO

Cum va arăta guvernul Luca Niculescu. Sebastian Zachmann: „Va veni cu oameni din afara politicii, pentru portofolii-cheie”.  În…

Dominic Fritz, despre noul premier desemnat: „USR va analiza programul, echipa de miniștri și majoritatea care îl susține”

Reacția PNL după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu premier: „vom avea discuții cu premierul…

Sorin Grindeanu, prima reacție după ce diplomatul Luca Niculescu a fost desemnat premier: „noua nominalizare a președintelui continuă…

Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat de președintelele Nicușor Dan | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează