Confidenţialitate


Radiațiile de la Cernobîl, monitorizate manual după atacul cibernetic


Radiațiile de la Cernobîl, monitorizate manual după atacul cibernetic

Mai multe companii şi instituţii din România şi din alte state din regiune au fost afectate marţi de o nouă ameninţare cibernetică de tip ransomware, denumită GoldenEye. Printre calculatoarele afectate sunt și cele de la Cernobîl, astfel încât radiațiile din zonă sunt măsurate acum manual.

”Tehnicienii noştri măsoară radioactivitatea cu contoare Geiger la locul centralei, cum se făcea în urmă cu decenii”, a precizat Olena Kovalciuk, purtătoare de cuvânt a Agenţiei guvernamentale de administrare a zonei de excludere de la Cernobîl.

Pe 26 aprilie 1986, două explozii au zguduit reactorul cu numărul patru al centralei nucleare de la Cernobîl. În timpul incendiului, care a mistuit reactorul timp de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantități uriașe de substanțe.

Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranță. O procedură greșită a determinat o creștere dramatică a nivelului energetic: învelișul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă printr-o explozie violentă, 31 de oameni murind pe loc.

Accidentul nuclear produs în 1986 la Centrala Atomoelectrică Cernobîl, cel mai grav din istorie, va produce efecte pentru încă 3.000 de ani, cel puţin, după cum susţin mai mulţi experţi.

Noua versiune GoldenEye

Spre deosebire de alte versiuni de ransomware, care blochează datele utilizatorilor de pe calculatoarele infectate și apoi solicită recompensă pentru a le reda accesul, noua versiune GoldenEye nu le permite victimelor să mai folosească dispozitivul infectat, dat fiind că, după ce termină procesul de criptare a datelor, forțează calculatorul să se închidă și îl face inutilizabil până la plata recompensei de 300 de dolari.

Sute de mii de terminale din companii și instituții publice din întreaga lume au fost lovite în luna mai de amenințările cibernetice de tip ransomware WannaCry și Adylkuzz, care folosesc o vulnerabilitate prezentă în majoritatea versiunilor sistemului de operare Windows.

La mijlocul lunii martie 2017, Microsoft a furnizat un patch care blochează exploatarea vulnerabilității MS17-010, dar un număr necunoscut de calculatoare și servere la nivel global – inclusiv cele care folosesc versiuni învechite ale Windows – nu au primit respectiva actualizare și riscă să fie infectate în orice moment.

Despre vulnerabilitatea MS17-010, denumită și EternalBlue, s-a vorbit pentru prima oară în luna aprilie, ca parte dintr-o campanie mai amplă de sustragere de date de către Agenția Națională de Securitate din SUA (NSA).

De această dată, atacatorii exploatează vulnerabilitatea care ar fi fost folosită atunci în scopuri de spionaj de către agenții guvernamentale pentru a livra victimelor diverse amenințări informatice.

https://www.europafm.ro/ucraina-atac-cibernetic-major-bitdefender-atacul-a-afectat-si-romania/


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”