Confidenţialitate


Putin în glumă, după vizita lui Lavrov în SUA: Îl voi mustra pentru că nu a împărtășit secretele cu noi


Putin în glumă, după vizita lui Lavrov în SUA: Îl voi mustra pentru că nu a împărtășit secretele cu noi

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ironizat criza politică generată în Statele Unite după vizita ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Casa Albă.

Liderul de la Kremlin a spus în glumă că îl va mustra pe Serghei Lavrov pentru că nu l-a informat în legătură cu secretele aflate de la Donald Trump.

„Voi fi nevoit să îi transmit (Serghei Lavrov  n.r.) o mustrare, pentru că nu a împărtăşit aceste secrete cu noi. Nici cu mine, nici cu reprezentanţii serviciilor de informaţii ruse. A fost foarte urât din partea sa”, a spus Vladimir Putin citat de News.ro.

În timp ce Vladimir Putin făcea aceste declarații, ministrul Lavrov, care se afla și el în sală a izbucnit în râs.

Acesta a dat asigurări că Trump nu a divulgat informaţii confidenţiale în cursul discuţiilor şi s-a oferit să transmită Congresului transcriptul întâlnirii, dacă va fi de acord şi Casa Albă.

Preşedintele Donald Trump s-ar fi lăudat cu informaţii clasificate în întâlnirea cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi ambasadorul rus Serghei Kisliak, săptămâna trecută, oferind detalii care ar putea să expună sursa informaţiilor şi modul în care au fost colectate, au dezvăluit luni actuali şi foşti oficiali guvernamentali.

Informaţiile dezvăluite de Trump în întâlnirea cu Lavrov şi Kisliak s-ar referi la un complot al Statului Islamic, potrivit acestor oficiali. Ameninţarea era legată de folosirea laptopurilor în avioane.


Ultimele stiri
Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO

Peste 4000 de candidați pentru funcțiile de directori de școli susțin, până pe 27 noiembrie, proba interviului |…

Ministrul Finanțelor, mesaj după ce INS a raportat o creștere economică de 2,1% din PIB în trimestrul III:…

România – Polonia, în Liga Națiunilor. Gheorghe Hagi vrea să evite repetarea înfrângerii din tur | AUDIO

Bihor: Prefectul Emilian Pavel vrea să stabilească reguli pentru modul în care jurnaliștii redactează știrile. Presa locală cere,…

Cum a explicat Nicușor Dan motivul pentru care procuroarea generală, Cristina Chiriac, a putut vota împotriva anchetării sale:…

DIICOT: Fostul director comercial al Oil Terminal și peste 40 de persoane, cercetate sub control judiciar în dosarul…

Brașov: Cod portocaliu de vânt. Copaci căzuți peste mașini și acoperișuri desprinse | AUDIO

În decembrie, România intră din nou în ritmul muzicii clascie vieneze: Johann Strauss Ensemble și Russell McGregor prezintă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează