Confidenţialitate


PSD și PNL păstrează pensiile speciale, dar le micșorează ușor. Ce-i transmiți senatorului tău?


PSD și PNL păstrează pensiile speciale, dar le micșorează ușor. Ce-i transmiți senatorului tău?

Senatul a votat miercuri modificările la legile privind pensiile speciale. Reforma este cerută de Comisia Europeană care condiționează eliberarea unei tranșe din PNRR de micșorarea acestor pensii. Coaliția a propus câteva modificări, dar acestea sunt mai slabe decât ce a cerut Comisia. 

Astfel, din pensiile militare au fost eliminate cinci sporuri la calcul. Pensiile nu mai pot fi mai mari decât salariul avut la data încetării muncii. De asemenea a fost introdusă impozitare progresivă care ajunge până la 15 la sută din ce depășește salariul mediu. Pensiile magistraților vor fi recalculate, dar această prevedere este deja neconstituțională. 

Cum apreciați modificările pensiilor speciale? Ce alegem: pierderea a 3 miliarde de Euro sau păstrarea a sute de mii de pensii la nivelul de azi? Riscăm demisii în masă din armată, magistratură și poliție? Ce-i transmiți senatorului tău astăzi? Cătălin Striblea așteaptă răspunsurile ascultătorilor Europa FM de la ora 13:15, la 0372 069 599

România în Direct se vede live pe facebook și youtube.


Ultimele stiri
Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO