Confidenţialitate


Proteste în Londra, după Brexit


Proteste în Londra, după Brexit

La nici o zi de când au votat ieșirea din Uniunea Europeană, britanicii par să se răzgândească. Aseară au fost proteste în Londra. Sute de britanici care nu vor să iasă din blocul comunitar au mărșăluit pe străzi spre Palatul Parlamentului din Londra, cu pancarte, și strigând : Sfârșitul vine.

Manifestanţii s-au îndreptat apoi spre sediul News UK, trustul de presă al lui Rupert Murdoch, care au fost divizate în privinţa Brexit. Sunday Times şi The Sun au fost pentru ieşirea din UE, iar The Times a susţinut rămânerea în blocul comunitar. În zonă au fost desfăşurate forţe importante de poliţie, pentru a evita violenţele.

Un protest similar a avut loc şi la Ediburgh, unde oamenii sunt furioşi pentru că sunt nevoiţi să iasă din UE, deşi 62% dintre alegătorii din teritoriu au votat pentru rămânere.

Un miting al celor care vor rămânerea Marii Britanii în UE a avut loc şi la Glasgow.

Britanicii cer reluarea referendumului pe motiv că mulți nu au știut  ce votează. O dovadă în acest sens ar fi informația furnizată de motorul de căutare Google.  Abia după vot, britanicii au căutat pe internet ce înseamnă Brexit și mai mult, ce înseamnă UE. Asta arată practic, că britanicii nu au ştiut ce votează.

O femeie a declarat chiar pentru un post de televiziune că a votat pentru ieșirea din UE, însă dimineață și-a dat seama că a greșit și ar fi votat altfel.

La referendumul de joi, 52% dintre britanici au votat pentru ieșirea din UE, în timp ce 48%, au vrut să nu părăsească UE. În Scoția însă, 62 la sută au votat pentru a rămâne în blocul celor 28 de state membre.

După acest rezultat, sute de mii de britanici au cerut organizarea unui nou referendum pe tema apartenenţei ţării la UE. O petiție în acest sens a fost depusă pe site-ul Parlamentului britanic. Petitia a strâns peste 114.000 de semnături, ceea ce înseamna că Parlamentul de la Londra trebuie să o ia in discuție.

Semnatarii cer Guvernului să implementeze o regulă potrivit căreia, dacă votul pentru rămânerea sau ieşirea din Uniunea Europeana este sub 60%, la o rată de participare de sub 75%, atunci ar trebui să existe un nou referendum. Guvernul urmează să răspundă petiţiei în următoarele zile.

Liderii Uniunii Europene și-au exprimat regretul şi indignarea pentru votul britanic. Doar că acum au schimbat foaia.

Lideri europeni au spus la unison că  Marea Britanie trebuie să părăsească Uniunea Europeană „cât mai curând posibil”.


Ultimele stiri
Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți