Confidenţialitate


Proteste antiguvernamentale în Italia | VIDEO


Proteste antiguvernamentale în Italia | VIDEO

Mai multe manifestaţii împotriva guvernului italian au fost organizate, sâmbătă, la Roma şi Milano, relatează France Presse.

Adunările, convocare prin reţelele sociale, nu au fost autorizate şi nu au respectat regulile de distanţare socială.

În capitală, în jur de 200 de persoane, unele revendicându-se deschis de la extrema dreapta, au manifestat spre prânz în centrul istoric, denunţând executivul lui Giuseppe Conte şi strigând ‘Libertate’.

Într-o tentativă de a evita cordonul de poliţie, un mic grup a scăpat pe o străduţă, iar alţi manifestanţi s-au culcat în faţa vehiculelor forţelor de ordine ori au lovit cu palmele în caroserii.

Unii participanţi purtau măşti, coborâte adesea sub bărbie, dar nimeni nu respecta distanţarea socială cerută de autorităţi pentru prevenirea transmiterii coronavirusului.

La final, poliţia a încercat să-i identifice pe manifestanţi pentru a-i amenda.

Scene identice au avut loc în centrul capitalei lombarde, Milano.

Aproape 200 de persoane s-au adunat în Piaţa Domului, pentru a cere, printre altele, ‘un guvern ales de popor’ şi revenirea la lira italiană.

Nici acolo, manifestanţii, majoritatea purtând veste portocalii, nu respectau distanţarea socială.

Primarul din Milano, Giuseppe Sala, a denunţat o manifestaţie “iresponsabilă” şi i-a cerut şefului poliţiei să-i aducă în faţa justiţiei pe organizatori.


Ultimele stiri
Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente în mai multe zone, până miercuri dimineaţa | Ninsori în…

Aplicațiile de alertare a populației din Ucraina și Rusia, piratate reciproc de hackeri din ambele state. Au fost…

PRAHOVA: Explozie în camera centralei termice de la Şcoala Telega | Nicio persoană nu a fost rănită |…

Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre, anunță Ministerul Apărării Naționale | AUDIO

Parteneriat militar în cadrul programului european SAFE, între România și Republica Moldova. Se vor face achiziții comune de…

Germania / Ace și șuruburi descoperite în dulciurile împărțite de Halloween. Au fost deschise mai multe dosare penale…

Au fost publicate modele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, anunță Ministerul Educației

Iliana Iotova a câştigat alegerile prezidenţiale din Bulgaria după ce a obţinut peste 57% din voturi. Rata prezenţei…

Elevii se întorc la cursuri, după o săptămână de vacanţă

MApN: Șase județe din nord-estul țării au fost vizate de alerte aeriene, în urma unei incursiuni cu drone



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează