Confidenţialitate


Proiectele incluse în PNRR, în dezbatere la Bruxelles


Proiectele incluse în PNRR, în dezbatere la Bruxelles

Premierul Florin Cîţu şi unii miniştri ai cabinetului săi au, miercuri, la Bruxelles, întrevederi cu mai mulți oficialii europeni pentru negocierea proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Potrivit programului transmis de Palatul Victoria, de la ora locală 14.00, delegația are programată o întâlnire cu Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi.

Guvernul de la București susține că proiectele de infrastructură sunt prioritare în cadrul PNRR.

Tot miercuri, Florin Cîţu se va întâlni cu Margrethe Vestager și Valdis Dombrovskis, vicepreşedinți executivi ai Comisiei Europene.

Documentația pentru PNRR trebuie depus până la sfârșitul lunii mai.

Marţi seară, premierul român a avut o cină de lucru cu șefa Comisiei Europene,la finalul căreia ambii au anunţat că discuţia a fost ”constructivă”. ”Progrese bune în ceea ce priveşte reformele”, a transmis Ursula Von Der Leyen.

România are un plan ambiţios de creştere economică sustenabilă, în urma pandemiei. Negocierile şi întâlnirile continuă”, a scris Florin Cîţu pe Facebook.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)