7 liberali au anunțat că își dau demisia pentru a face parte din noua formațiune politică pe care o va…
Trenurile care circula pe ruta București - Budapesta - Viena și retur vor avea întârzieri, din cauza unor lucrări la…
Militarii au declanşat alarma de raid aerian cu rachete la baza din Kandahar, unde premierul Victor Ponta este prezent pentru…
Premierul Victor Ponta se află în Afganistan, unde asistă la începerea procedurilor de retragere a trupelor româneşti. El este însoţit…
Cel mai mare ştrand cu apă sărată din România, având o suprafaţă de aproximativ 5.200 de metri pătraţi, a fost…
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a anunţat, sâmbătă, că elicopterul SMURD care va deservi Regiunea Nord-Vest va deveni…
Peste 500.000 de români îşi serbează ziua numelui cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), informează un…
1.000 de manifestanți care s-au adunat astazi în fața administrației prezidențiale din centrul Kievului, i-au cerut lui Petro Poroșenko sa…
Două clădiri s-au prăbuşit, sâmbătă seară, în oraşe diferite din India, în timpul ploilor musonice, provocând moartea a cel puţin…
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, va juca, sâmbătă, în turul trei al turneului de…
Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu - revoltat, după ce Klaus Iohannis a anunţat că noua formaţiune rezultată din fuziune se va…