Confidenţialitate


Primele cazuri H5N8 depistate la oameni


Primele cazuri H5N8 depistate la oameni

Medicii trag un semnal de alarmă cu privire la răspândirea unui nou virus la oameni, de data aceasta fiind vorba de gripa aviară H5N8.

Infecția cu H5N8 s-a dovedit a fi letală pentru păsările sălbatice și domestice. În cazurile depistate acum, oamenii care au fost infectați se simt bine, la două luni de la diagnosticare.

Rusia a anunțat că a constatat primele cazuri din lume de gripă aviară H5N8 la oameni. Descoperirea a fost făcută în decembrie, însă abia acum autoritățile din Rusia o fac publică. Șapte muncitori care lucrau cu păsările într-o crescătorie au fost găsiți cu H5N8, iar acum aceștia se simt bine, potrivit The Guardian, care citează autoritățile din Rusia.

„Nu se transmite de la persoană la persoană. Dar numai timpul va spune cât de curând viitoarele mutaţii îi vor permite să depăşească această barieră ”, a spus Anna Popova, şefa autorităţii de sănătate publică a Rusiei.

“Suntem în discuţie cu autorităţile naţionale pentru a colecta mai multe informaţii şi pentru a evalua impactul acestui eveniment asupra sănătăţii publice”, a trasmis OMS, potrivit Mediafax.

Virusurile gripale de tip A

Virusurile gripale de tip A sunt împărțite în subtipuri pe baza a două proteine aflate pe suprafața virusului: hemaglutinina (H) și neuraminidaza (N).

Există 18 subtipuri diferite de hemaglutinină (de la H1 la H18) și 11 subtipuri diferite de neuraminidază (de la N1 la N11).

Virusurile gripale A pot avea mai multe tulpini diferite. Subtipurile actuale ale virusurilor gripale A care au fost întânite mai frecvent la oameni sunt virusurile gripale A (H1N1) și A (H3N2). S-au mai întâlnit și cazuri de oameni purtători ai virsurilor gripale H5N1, H7N9 și H9N2

În primăvara anului 2009, A (H1N1) a provocat prima pandemie de gripă într-un interval de 47 de ani, cunoscută și sub denumirea de “gripă porcină”, deoarece conținea gene de la virusurile gripale umane, porcine și aviare.

FOTO: Cybercobra / English Wikipedia / CC BY-SA 3.0


Ultimele stiri
Pensionara din Madrid a cărei evacuare a declanșat proteste privind criza locuințelor a murit

Irlanda de Nord: Elevii, sfătuiți să se îmbrace mai gros la școală, în timp ce instituțiile de învățământ…

Luca Niculescu începe azi negocierile cu partidele pentru formarea Guvernului

OMS solicită Rusiei să ofere informații despre cazurile de ciumă raportate în Siberia | AUDIO

Bulgaria cheamă România și Turcia la consultări după atacurile din Marea Neagră asupra unor nave comerciale | AUDIO

Medic chirurg din Craiova, condamnat definitiv la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Adoratorii Lupului lui Dumnezeu nu sunt extremiști

Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează