Confidenţialitate

Primarul Nicușor Dan, la Europa FM: “La iarnă va fi mai bine decât iarna trecută. Am redus deja pierderile de pe rețea” | AUDIO

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, este invitat în emisiunea Piața Victoriei, realizată de Tudor Mușat, la Europa FM.

“Sunt convins că va fi mai bine decât iarna trecută și mai bine decât acum 2 ierni. În plus, avem 30 de km de conductă principală reparate. Aici erau cele mai mari pierderi. Vom aveam și o centrală provizorie, de 70 de megavați” – a declarat la Europa FM, primarul general Nicușor Dan, referindu-se la furnizarea căldurii și a apei calde în Capitală.

Potrivit primarului, Termoenergetica intervine la avarii și reușește să facă 10-15 kilometri pe an, pe rețea principală

“Am avut anul acesta 4 șantiere deschise. Unul în Ferentari, aproape finalizat, unul în zona Amzei, în Pantelimon și pe Olteniței. Apa pierdută din rețea – e un indicator privind starea rețelei de transport. În ultimii 2 ani am reușit să reducem cantitatea de apă pierdută. Însă, din cauza războiului din Ucraina, nu mai găsim ușor pe piață conducte pentru a înlocui rețeaua.

Cel târziu săptămâna viitoare vom termina achiziția pe fonduri europene, pentru 200 de km de rețea. Asta înseamnă că, la anul vom avea mai multe șantiere deschise pentru înlocuirea rețelei” – a mai spus primarul general al Capitalei, la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“E necesar să fie o compensare la prețul energiei, pentru bucureșteni, având în vedere prețul la gaze” – spune Nicușor Dan. „Eu sper să existe înțelepciune la Guvern în acest sens. Nu ne putem juca cu sistemul energetic național”, a adăugat primarul Capitalei.

Cât ne va costa căldura la iarnă?

De la 1 noimebrie vom avea noile prețuri de la ANRE, inclusiv pentru prețul final al gigacaloriei. Mă aștept să nu fie mai mari prețurile. Cel puțin nu pentru populație, care va plăti 350 de lei / gigacalorie în continuare. 350 de lei este cel mai mic preț din țară– promite primarul general al Capitalei.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Când va fi gata Pasajul de la Doamna Ghica?

“Pasajul de la Doamna Ghica a fost o aventură a fostei administrații. Nu a făcut altceva decât să încurce circulația în acea intersecție. Am avut conturile blocate, apoi am făcut 3 licitații la care nu a mai venit nimeni. A venit până la urmă o firmă din Italia. în vara lui 2023 o să circulăm pe Podul de la Doamna Ghica. Dar acest pod va rezolva doar o intersecție. El va fi util când vom avea tramvaiul de la Delfinului.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dezvoltarea imobiliară a Capitalei

„Dezvoltarea imobiliară trebuie să fie făcută în mod științific, durabil. Până acum nu prea s-a dezvoltat durabil. Din 2007, Bucureștiul s-a sinucis zi după zi. Pentru că necesitatea de infrastructură era mai mare decât orașul putea să ducă. În București e nevoie de locuințe si de spații de birouri, dar asta trebuie guvernată de niște reguli. Se emit autorizații în momentul de față. Eu am semnat vreo 2000 de autorizații. Ce nu facem acum, nu se mai dau derogări de la Planul Urbanistic General. E adevărat că Planul Urbanistic General mai are nevoie de modificări, așa că am reluat contractul cu Facultatea de Arhitectură și ne propunem să avem un Plan Urbanistic General până la sfârșitul anului 2023, care să intre în proces de avizare.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Al cui primar mai e Nicușor Dan?

“Coaliția care are majoritate în Consiliul General funcționează. Relația cu partidele din coaliție funcționează, din punct de vedere administrativ.Așa că am sprijinul partidelor din coaliție”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei” aici:

Sursa foto: Europa FM

Citește și: Nemulțumiți de salarii, angajații INS pichetează sediile PNL și PSD