Confidenţialitate


Prima pagină | 7 iunie 2018


Prima pagină | 7 iunie 2018

Potrivit Adevărul, persoanele fizice au cumulat datorii uriaşe către stat în ultimii cinci ani, cea mai mare parte dintre acestea fiind generate de taxele neplătite în contul impozitului pe venit. Potrivit listei persoanelor fizice cu obligaţii restante către stat, publicată recent de ANAF, până la data de 31 martie, existau nu mai puţin de 11.131 de datornici, ale căror debite însumează circa 14 – 15 miliarde de lei. Datoriile acestora cuprind atât impozitul pe venit neplătit în ultimii cinci ani, cât şi contribuţiile neplătite pentru şomaj, pensii şi sănătate. Pe “lista neagră” apar însă şi persoane cu nume sonore, foarte cunoscute publicului larg datorită funcţiilor pe care le-au deţinut sau încă le deţin ori a faptelor pentru care au fost cercetate penal. Spre exemplu, fostul premier Victor Ciorbea, în prezent Avocat al Poporului, funcţie în urma căreia câştigă nu mai puţin de 12.000 de lei în fiecare lună, are de plătit statului 82.230 de lei, în contul impozitului pe venit din ultimii cinci ani.

România Liberă analizează Controversele legii privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investi­ţii, care este o idee mai veche a liderului PSD, Liviu Dragnea, şi are ca obiectiv oficial dezvoltarea economiei româneşti. În acest megafond au fost incluse unele dintre cele mai atractive companii ale statului, printre care Electrica SA, Loteria Româna, Apele Române, Romgaz, Hidroelectrica sau Nuclearelectrica. Majoritatea PSD-ALDE-UDMR a ignorat recomandarile Eurostat, amestecând companiile profitabile cu cele aflate în pierdere. Conducerea va fi preluata de un Consiliu numit de ministrul Finanţelor, prin derogare de la legea în vigoare. Şefii Fondului vor fi liberi sa vândă acţiuni sau să contracteze împrumuturi, tot prin derogare de la prevederile din acest domeniu, ceea ce nemulţumeşte Consiliul Legislativ a reclamat numeroasele derogari de la acte normative. Companiile din Fond nu vor mai vira câştigurile la stat. În cazul unei crize, creditorii vor lua activele Fondului – atrag atenţia deputaţii opoziţiei, care se vor adresa Curţii Constituţionale.

Ziarul Financiar observă că o legătură rutieră rapidă acccelerează mişcarea bunurilor şi a oamenilor, deci Produsul Intern Brut. Constanţa, al şaselea cel mai puternic judeţ din ţară ca nivel al businessului companiilor, a înregistrat în perioada 2012- 2017 o creştere a PIB-ului cu 63%, faţă de 45% media naţională, arată calculele ZF pe baza datelor de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. Anul 2012 coincide cu terminarea lucrărilor la autostrada A2, care leagă judeţul de la malul mării de Capitală, iar importanţa dezvoltării infrastructurii în creşterea economică a regiunii se vede cel mai bine în datele statistice. Investiţiile în infrastructură contribuie la dezvoltarea economică, iar marii poli industriali s-au construit în jurul oraşelor care sunt legate de o autostradă spre Capitală sau spre vest.

Gazeta Sporturilor notează că Simona Halep joacă astăzi în semifinalele turneului de tenis de la Roland Garros împotriva spaniolei Garbine Muguruza. Disputa va decide finalista competiţiei, cât şi viitorul lider WTA, poziţie deţinută în prezent de româncă. Iberica are un scor favorabil, de 3-1, în întâlnirile directe.


Ultimele stiri
Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare