Confidenţialitate


Prima pagină | 31 ianuarie 2018


Prima pagină | 31 ianuarie 2018

PSD se pregăteşte să pedepsească munca, tirează Adevărul. Odată cu instalarea noului executiv, atât liderul PSD Liviu Dragnea, cât şi ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, au vorbit despre introducerea impozitului pe venitul global, prevăzut în programul de guvernare.  Doar că măsura poate fi implementată numai la pachet cu impozitul progresiv. Astfel, salariaţii cu lefuri mari vor ajunge să plătească aproape triplu la stat.

România Liberă scrie că procurorul Mircea Negulescu a fost exclus din magistratură pentru abateri disciplinare grave, precum dezvăluiri din dosare şi aprecieri defăimătoare la adresa unor colegi de breaslă. Între dosarele anticorupţie instrumentate de acesta se numără cel în care fostul premier Victor Ponta este suspectat că a primit foloase necuvenite, sume care ar fi finanţat o vizită la Bucureşti a fostului premier britanic Tony Blair. Mircea Negulescu poate contesta excluderea la Curtea Supremă, instanţă care a reabilitat de curând un alt magistrat, pe judecătoarea Camelia Bogdan.

Jurnalul Naţional observă că, în România, copiii cu autism nu devin adulţii cu autism. Pentru că în cele mai multe cazuri, pacienţii nu pot fi recuperaţi până la vârsta majoratului, ei ajung în centrele de psihiatrie, dar cu alt diagnostic. De la vârsta de 18 ani, statul se rezumă la a le acorda o indemnizaţie de handicap, iar întreaga responsabilitate cade pe umerii familiei.

Ziarul Financiar scrie că doar trei tranzacţii de peste un miliard de euro s-au semnat până acum în România, una dintre cele mai puternice economii din Europa Centrală şi de Est. Deşi anul trecut a fost unul prolific pentru piaţa locală de fuziuni şi achiziţii, nu s-a semnat nicio megatranzacţie, mai exact niciuna cu o valoare de peste 500 de milioane de euro. Cele mai importante trei acorduri din clasament au venit din sectorul bancar, telecom şi energie şi niciunul în ultimul deceniu, în pofida faptului că de câţiva ani piaţa locală este campioană europeană atât la creşterea consumului.

Se strânge laţul pentru finanţatorul FCSB, anunţă Gazeta Sporturilor. Clubul Sportiv al Armatei Steaua susţine că Gigi Becali singura cale de apărare în conflictul din instanţă. Despăgubirile solicitate de MApN, în valoare de 37 de milioane de euro, pot însemna falimentul FCSB.


Ultimele stiri
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber. A avut cel mai bun timp…

Analistul economic Adrian Negrescu, despre reducerea accizei la motorină: „o reducere între 20 și 80 de bani. Pentru…

Prima Clinică Universitară Integrată pentru copiii cu diabet se amenajează la Spitalul CF 2 din București | AUDIO

Arheologul care a elaborat studiile pentru restaurarea castrului roman din Vâlcea, explicații despre proiect după ironiile de pe…

Ministerul Finanțelor reduce cu 20% acciza la motorină în perioada 16-31 august

Filmul „Fjord”, de Cristian Mungiu, printre favoriții pentru premiile Oscar. Variety anticipează cinci nominalizări | AUDIO

Sorin Grindeanu: PSD este aproape de o majoritate pentru un Guvern minoritar | AUDIO

O nouă dronă a pătruns joi după-amiază în spațiul aerian al României

Japonia condamnă vizita lui Vladimir Putin în Insulele Kurile, un teritoriu revendicat atât de Moscova, cât și de…

Guvernatorul BNR: Cursul leu-euro este în echilibru. Am intervenit mai puțin în acest an și am lăsat moneda…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează