Confidenţialitate


Prima pagină | 28 mai 2018


Prima pagină | 28 mai 2018

Potrivit Adevărul, dacă se spune că nu vom mai vedea un al doilea Hagi în fotbal sau o altă gimnastă de talia Nadiei, atunci, această afirmaţie este valabilă şi în cazul lui Cristian Ţopescu în ceea ce priveşte comentariul sportiv. Pe lângă faptul că a avut privilegiul de a fi vocea unora dintre cele mai mari performanţe din istoria sportului românesc, de la nota 10 primită de Nadia la Jocurile Olimpice din 1976 până la fabulosul Mondial american făcut de „Generaţia de Aur“ în 1994, Cristian Ţopescu a fost şi un om bun în adevăratul sens al cuvântului. Cea mai inspirată descriere în acest sens îi aparţine lui Cătălin Tolontan: “De la Cristian Ţopescu am învăţat că sportul înseamnă performanţă şi fairplay”.

Gazeta Sporturilor prezintă etapele procesului de fabricaţie a cupei care va răsplăti noua campioană: CFR sau FCSB. Trofeul este lucrat manual de un artist plastic şi are forma unei amfore greceşti. De jur împrejur, este inscripţionat în latină mesajul “Norocul le surâde celor ce îndrăznesc”.

Jurnalul Naţional notează că bătălia politică s-a mutat la Curtea Constituţională, care a devenit locul predilect de înfruntare dintre coaliţia guvernamentală şi opoziţia susţinută de şeful statului, în detrimentul Parlamentului. De la începutul anului, circa 20 de legi sau hotărâri ale legislativului au ajuns pe masa judecătorilor Curţii, unele dintre ele fiind atacate chiar de mai multe ori. Chiar și disputa privind mutarea ambasadei din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, ar putea ajunge la CCR.

Ziarul Financiar scrie despre eternul potenţial agricol al României. În ultima sută de ani, suprafeţele cultivate cu grâu şi porumb au rămas aproape la acelaşi nivel. În schimb, cele cu rapiţă au crescut de peste 10 ori. Situaţia oglindeşte lipsa aplicării politicilor de dezvoltare în domeniul agricol. Anul trecut, România s-a menţinut pe locul opt în topul celor mai mari puteri agricole din Uniunea Europeană, după Franţa, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Olanda şi Polonia.

România Liberă scrie că  două miliarde de telespectatori vor urmări nunta printului Harry al Marii Britanii cu americanca Meghan Markle. Cuplul regal îşi va mărturisi juramintele de iubire mâine, la orele prânzului, la Capela Saint George din castelul Windsor. Cadourile de nuntă vor fi donate către şapte organiza ţii de caritate. Analiştii economici vorbesc despre un excedent de 12 miliarde de lire în produsul intern brut britanic, datorită acestui eveniment.


Ultimele stiri
Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO