Confidenţialitate


Prima pagină | 28 ianuarie 2019


Prima pagină | 28 ianuarie 2019

Adevărul observă că arborii rupţi au pus pe butuci serviciul 112. România s-a confruntat cu o nouă premieră negativă după ce, sâmbătă, numărul unic de urgenţă a fost efectiv blocat de numărul mare de apeluri în care erau semnalate efecte ale dezastrului produs de ploaia îngheţată în Capitală. În disperare de cauză, oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au decis să facă apel la bucureşteni, prin sistemul RO-ALERT, să nu mai apeleze insistent la 112 pentru cazuri care nu reprezintă urgenţe reale.

Potrivit României Libere, în interiorul partidelor, competiţia pentru obţinerea unui loc eligibil este în toi. PSD caută eurodeputaţi care să nu mai critice acţiunile partidului. În PNL, sunt semne de întrebare dacă fostul lider Crin Antonescu va mai deschide lista de candidaţi. Euroalegerile vor avea loc în luna mai.

Jurnalul Naţional scrie că Braşovul se dovedeşte mai puternic decât un tigru asiatic. Cu o creștere economică anuală de 8,16% în intervalul 2000-2015, orașul de la poalele Tâmpei a reușit să devanseze Singapore, care a înregistrat în perioada sa de boom economic doar o creștere de 7,25%. Zona Metropolitană Brașov are una dintre cele mai mari densități de parcuri industriale din România. În 2017, exporturile companiilor din această zonă se apropiau de 3,5 miliarde de euro, după ce în urmă cu 10 ani ele depășeau cu puțin un miliard de euro.

Ziarul Financiar notează că toată lumea este cu ochii pe cursul de schimb. În cele 3 săptămâni ale anului, moneda naţională s-a devalorizat cu 2,1% faţă de cea unică europeană. BNR şi Ministerul de Finanţe şi-au transmis mesaje privind lipsa de “cooperare loială” şi de “consultare prealabilă”.

În tradiționala avancronică a părții secunde de campionat fotbalistic, Gazeta Sporturilor anticipează că Universitatea Craiova ar putea fi marea surpriză a campionatului. Atuurile oltenilor, publicul fantastic de pe Ion Oblemenco, antrenprul Mangia și posibilitatea financiară. CFR și FCSB au totuși avantajul că devansează Craiova în clasament.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…