Confidenţialitate

Prima pagină | 26 iunie 2018

Jurnalul Naţional consemnează că PSD a renunţat la ideea adoptării unei ordonanţe de urgenţă privind Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, în urma opoziţiei exprimate de către liderii ALDE şi UDMR, Călin Popescu Tăriceanu, respectiv Kelemen Hunor. În schimb, ar urma să fie convocată o sesiune extraordinară pentru eventualitatea în care preşedintele Klaus Iohannis va cere reexaminarea proiectelor de lege privind legislaţia penală sau le va contesta la Curtea Constituţională.

Consiliul European a solicitat Bucureştiului, pentru a treia oară într-un an, să ia măsuri imediate şi efective de corecţie a derapajelor bugetare, consemnează România Liberă. Anul trecut, soldul structural s-a deteriorat la minus 3,3% din Produsul Intern Brut, iar cheltuielile publice nete primare au fost cu mult peste nivelul de referinţă. Ungaria vecină se află de asemenea în vizorul Bruxelles-ului.

Adevărul notează că guvernarea în perioada 1990-2018 a fost exercitată în majoritatea timpului de Partidul Social-Democrat, care a deţinut puterea prima dată în intervalul 1990-1992, când avea numele de Frontul Salvării Naţionale. Tot PSD va avea puterea şi mandatul 1992-1996, pentru ca în următorii patru ani să fie la guvernare o coaliţie formată din PNŢ-CD, PD, PNL şi UDMR. În 2000, la guvernare au revenit social-democraţii, pentru ca în 2004 coaliţia formată din PNL şi PD să ia frâiele puterii. În intervalul 2004- 2012, în majoritatea timpului, guvernarea a fost asigurată de PD şi PNL, fie împreună, fie separat, cu toate că PSD a sprijinit din Parlament Guvernul Tăriceanu în perioada aprilie 2007 – decembrie 2008, dar şi Guvernul Boc I, în perioada decembrie 2008 – octombrie 2009. Din 2012 până în 2015, PSD a avut guvernarea, renunţând la funcţiile de miniştri între noiembrie 2015 şi decembrie 2016, dar asigurând majoritatea în Parlament pentru ca din 2016 să fie complet la putere. Aşadar, în total au fost aproape 20 de ani de guvernare PSD.

Potrivit Ziarului Financiar, cele mai mari zece cooperative agricole din România au avut afaceri cumulate de 652 milioane de lei (143 milioane de euro) în 2017, cu 63% mai mult faţă de anul 2016, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). “Ne-am dezvoltat pe lângă retaileri, pe măsură ce au «furat» din clienţii pieţelor agroalimentare. Dacă retailul a crescut, trebuia să ne îndreptăm spre retail”, a spus Florin Stoian, preşedintele cooperativei agricole Stoian Land din Constanţa, care livreză legume în Carrefour, Auchan, Selgros şi Cora. În urmă cu cinci ani, trei din top 10 cele mai mari cooperative agricole din Romånia nici nu existau, respective Ţara mea, Transilvania Pig şi Banat Agro Vest, potrivit datelor ONRC. Cooperativele agricole au prins din nou viaţă în România pe măsură ce fermierii au înţeles că investiţiile sunt mai uşor de suportat prin coopertive, accesul la pieţe de desfacere este asigurat, iar materiile prime agricole sunt mai ieftine dacă sunt cumpărate în cantităţi mari.

Bunicul Mondialului, titrează Gazeta Sporturilor. La 45 de ani, 5 luni şi 10 zile, portarul egiptean Essam El-Hadary a devenit cel mai vârstnic jucător care a evoluat la un turneu finafl. Veteranul goal-keeper nu a putut face minuni. Faraonii părăsesc turneul final din faza grupelor.