Confidenţialitate


Prima pagină | 22 mai 2019


Prima pagină | 22 mai 2019

Adevărul dezvăluie că un bărbat din Tecuci a petrecut 122 de zile într-o închisoare din Graz, deşi era complet nevinovat. Autorităţile judiciare austriece au ignorat luni în şir martorii şi probele aduse de român, dar şi operaţia suferită la un picior. Acuzat pe nedrept că ar făcut parte dintr-o bandă care a dat mai multe spargeri, tânărul a fost arestat în casa părinţilor săi din România, în aprilie anul trecut. Viaţa lui Andrei s-a schimbat după cele întâmplate. Tecuciul este un oraş mic şi, chiar dacă a fost achitat de toate acuzaţiile aduse, sunt mulţi concitadini care îl privesc ciudat, considerând că austriecii nu aveau cum să îl acuze pe nedrept. Tânărul cere daune de aproape 89.000 de euro care să compenseze erorile de investigare, taxele legale şi pierderea de venituri, dar şi suferinţele şi umilinţa prin care a trecut clientul său.

Jurnalul Național scrie că România beneficiază de importante resurse de gaze naturale, dar deocamdată ele sunt prea puţin utilizate. Doar 35% din populaţia ţării are acces la reţelele de gaze, în condiţiile în care în Ungaria procentul sare de 80, iar industrii mari consumatoare de gaze, precum cea a îngrăşămintelor chimice, au dispărut. Mai mult, noile zăcăminte descoperite în Marea Neagră vor transforma România în cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană, în situaţia în care Brexitul va avea loc.

Citând date ale Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile, Ziarul Financiar consemnează că, pentru prima dată în ultimii 15 ani, cota de piață a autoturismelor diesel a scăzut sub 20% în luna aprilie, pe măsură ce tot mai mulți clienți s-au reorientat către motoare pe benzină, electrice sau hibride. Ultima oară când dieselul reprezenta mai puțin de o cincime în piață, la Mioveni, Dacia încă producea modelul Solenza, care în 2004 venea cu un motor diesel aspirat de 1,9 litri. Vânzările de mașini pe benzină au urcat cu aproape 40% în primele patru luni ale acestui an, față de perioada similară a anului trecut, la un total de 34.000 de autoturisme.

Seism în fotbal, titrează Gazeta Sporturilor. Haosul de pe piața media ar putea avea efecte devastatoare asupra drepturilor de televizare. Surse credibile susțin că Telekom ar urma să fie preluat de RCS și de Orange, care vor păstra un singur post de televiziune de sport. Cifrele financiare oficiale pentru anul trecut demonstrează că bugetul formațiilor din Liga I este alcătuit în proporție de peste 40% de banii din aceste drepturi tv.


Ultimele stiri
Portretul lui Moș Nicolae: cum îl descriu copiii și cum și-l amintesc adulții. Copil: „Cred că este invizibil”…

Nicușor Dan a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea privind combaterea extremismului | AUDIO

STUDIU: Peste jumătate dintre europeni se tem că Rusia le-ar putea ataca țara, în timp ce doar 19%…

DEZBATERE ELECTORALĂ. Dan Trifu, candidat independent la Primăria Capitalei: „Nu vreau să mai predau orașul unor grupuri de…

Prahova: În Câmpina, locuitorii fac zilnic mai multe drumuri pentru a-și asigura apa potabilă și menajeră, în contextul…

Vladimir Putin ar fi autorizat, în 2018, otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale |…

Care este culoarea anului 2026 și ce semnificație are, conform Institutului Pantone | AUDIO

Actorul Victor Rebengiuc a primit Premiul „România Europeană” 2025. Distincția marchează activitatea sa artistică și contribuțiile sale în…

MAI avertizează asupra unor informații false apărute în mediul online despre controlul total al traficului | AUDIO

Criza apei din Prahova. Localnicii din Câmpina cer ca responsabilii să fie trași la răspundere: „Să își dea…