Confidenţialitate


Prima pagină | 16 iulie 2018


Prima pagină | 16 iulie 2018

Lumea e albastră, titrează Gazeta Sporturilor. Învingând Croaţia cu 4 la 2, Franţa a cucerit, duminică, al doilea său titlu mondial la fotbal. la 20 de ani de la genertaţia Zidane, cocoşii galici au reuşit o altă mare victorie, cu Griezmann şi explozivul Mbappe. Cel din urmă nici măcar nu era născut la triumful din 1998.

Adevărul scrie că soarta românului răpit în Libia este învăluită de mister. O grupare înarmată a răpit sâmbătă patru ingineri – trei libieni şi un român – din perimetrul Sharara, care face parte din câmpul petrolifer Murzuk. Ministerul Afacerilor Externe a înfiinţat o celulă de criză. Autorităţile de la Bucureşti au comunicat că încearcă să afle care dintre grupările militare din zonă sunt responsabile de răpire.

Sub titlul “Un mare avertisment”, Ziarul Financiar notează că economia şi salariile cresc, dar jumătate dintre tineri au planuri concrete să plece din ţară, după cum arată datele unui sondaj. România va rămâne fără forţa de muncă cea mai bună. Peste 3,6 milioane de români au plecat în străinătate în ultimele două decenii, cei mai mulţi fiind în prezent în Italia şi în Spania. De la aderarea la Uniunea Europeană, românii au trimis în ţară peste 55 mld. euro de la , aceştia devenind cei mai mari investitori privaţi în România.

Nu avem acte de proprietate pe copii, unul dintre titlurile de pe prima pagină a Jurnalul Naţional. “Generaţia de astăzi din punctul meu de vedere e o generaţie pentru care noi nu suntem pregătiţi. Noi eram pregătiţi să avem nişte copii docili, executanţi, cuminţi, care să salute respectuos, să stea ghiocel în faţa noastră, în timp ce această generaţie este una foarte dreaptă. Sunt nişte copii care stau ferm în faţa ta şi îţi spun da, nu, vreau, nu vreau, îmi place, nu-mi place”, spune Mirela Retegan, cunoscută drept antrenoarea părinţilor.

Parlamentul a încălcat două decizii ale Curţii Constituţionale, consemnează România Liberă. Camera Deputaților a votat acordarea de pensii speciale pentru aleșii locali, deși privilegiile fuseseră declarate neconstituționale în două rânduri de CCR. În acest timp, social-democratul Liviu Dragnea îi cerea președintelui Klaus Iohannis să respecte hotărârea CCR privind revocarea Laurei Kovesi de la conducerea Direcţiei Anticorupţie.

 

 


Ultimele stiri
Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…