Prima locomotivă românească pictată cu motive tradiționale a plecat spre mare cu ”Trenul Soarelui”. Cum arată locomotiva HORA – GALERIE FOTO

Miercuri a fost lansată prima locomotivă românească pictată cu motive românești tradiționale, rezultatul unei colaborări între CFR Călători, Policolor și artistul vizual Carmen Nistor, locomotiva Hora pornind deja pe primul drum către Constanța, sub privirile curioase și admirative ale celor adunați pe Peronul 14 al Gării de Nord din București.

De miercuri, pasagerii care pleacă spre Litoralul Mării Negre au ocazia să călătorească cu acest tren care iese din tipare prin galeria de artă neconvențională de pe locomotivă.

Locomotiva Hora, botezată astfel de artistul vizual Carmen Nistor datorită motivelor transpuse de pe costumele populare românești pe exteriorul locomotivei electrice, este colaborarea dintre CFR Călători, operatorul național de tansport feroviar călători, Policolor, cel mai longeviv brand românesc de lacuri și vopsele și Carmen Nistor, artist vizual, pasionat de transpunerea culorilor și motivelor românești pe suprafețe neconvenționale.

„Sper ca locomotiva HORA să aducă mai aproape pasagerii noștri nu numai de destinațiile lor, dar și de simbolurile și tradițiile românești. CFR Călători este deschisă proiectelor cu implicare în viața comunității prin care trenul este promovat ca mijlocul de transport cel mai prietenos cu mediul înconjurător”, a declarat Iosif SZENTES, Directorul general al CFR Călători, înaintea primei curse a trenului tractat de locomotivă.

”Suntem bucuroși că am reușit să încheiem cu succes un proiect care iese din cotidian și,  astfel, să oferim o valență nouă celui mai cunoscut producător român de lacuri și vopsele auto. Am reușit, în timp record, să facem o echipă închegată alături de Carmen Nistor și de colegii de la CFR Călători și suntem convinși că rezultatul acestui efort extraordinar va fi apreciat de public”, a declarat Cristian CRĂINICEANU, Directorul diviziei Policolor Automotive.

Proiectul Moving Art – HORA este parte a campaniei Redescoperă Culorile României și se bucură de susținerea Policolor și CFR Călători, două branduri românești care vor aduce în premieră culoare și un transport prietenos călătorilor. Proiectul promovează într-o manieră inedită tradițiile românești – Hora, aducându-le în atenția tuturor într-o formă neconvențională, dar atractivă.

Locomotiva HORA, prima locomotivă românească pictată cu motive tradiționale a plecat spre mare cu ”Trenul Soarelui”  – GALERIE FOTO

Pentru realizarea proiectului, artistul vizual Carmen Nistor și-a mutat atelierul de pictură în Depou și, în timp record, a finalizat pictura de peste 150 metri pătrați, folosindu-se exclusiv de pensulă.

”Acest proiect a constituit o adevărată provocare datorită dimensiunii asumate, a specificului suprafeței și a limitărilor impuse de anumite repere ale locomotivei. Am gândit proiectul la începutul primăverii și mă bucur că am găsit în CFR Călători și Policolor parteneri de proiect, deschiși transformărilor spectaculoase. Făcând abstracție de lunile de research și identificare de soluții și concept, pentru pictarea efectivă mi-am depășit recordul personal de lucru. Am lucrat timp de 5 zile, însumat aproximativ 64 de ore, pentru ca locomotiva să pornească astăzi în cursă. Am avut alături o echipă minunată, începând de la lucrătorii din Depou care au curățat atât de bine suprafața încât nu a mai fost necesară degresarea specifică și terminând cu echipa Policolor care a lucrat pe final, pentru fixarea lucrării”, a declarat Carmen Nistor, ambasador în proiectul Redescoperă Culorile României.

În executarea picturii s-au utilizat materiale specifice furnizate de Policolor Automotive – divizia auto a producătorului român, rezistente la condițiile de exploatare a locomotivei și la cele de mediu.

Locomotiva HORA va străbate traseul București-Constanța până la 15 septembrie cu ”Trenurile Soarelui”, iar din toamnă aceasta va ajunge și în alte puncte turistice din România, promovând în continuare simbolurile tradiționale.

Trenurile Soarelui este programul estival de transport al CFR Călători care a început la 12 iunie și se va încheia la 15 septembrie a.c. În primele două săptămâni de la startul progamului, acestea au transportat zilnic peste 18.500 pasageri.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS