Confidenţialitate


Prima carte scrisă de Papa Francisc va intra, începând de miercuri, în librăriile din România


Prima carte scrisă de Papa Francisc va intra, începând de miercuri, în librăriile din România

Editura Trei a anunţat că volumul “The Name of God is Mercy: A Conversation with Andrea Tornielli” (“Numele lui Dumnezeu este Milostivirea. Un dialog cu Andrea Tornielli”), scris de cel de-al 266-lea papă al Bisericii Romano-Catolice, va apărea, miercuri, în librării din România.

Pornind de la propria sa experienţă ca preot şi pastor, Papa Francisc ne dezvăluie temeiul învăţăturilor sale: îndurarea, mila, milostivirea. El intră într-un „dialog profund, simplu şi intim” cu noi prin intermediul lui Andrea Tornielli, jurnalist şi expert vaticanist.

Este o carte dedicată oricărui om care se află în căutarea „unui sens în viaţă”, „unui drum de pace” sau „vindecării rănilor fizice şi spirituale”, atât pentru cei din interiorul cât şi din afara bisericii.

În acest volum, Papa Francisc explică motivele pentru care a decretat 2016 „Anul Sfânt al Milostivirii„, cunoscut ca un an jubiliar, numit astfel pentru binecuvântarea şi iertarea primite de la Dumnezeu.

Preţul versiunii în limba română a primei cărţi a Papei Francisc este de 39 de lei, potrivit editurii Trei.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)