Confidenţialitate


Prim-ministrul francez Sébastian Lecornu a demisionat la o lună de la numire, în urma criticilor privind componența noului guvern


Prim-ministrul francez Sébastian Lecornu a demisionat la o lună de la numire, în urma criticilor privind componența noului guvern

Sursa foto: Shutterstock

Criză politică în Franța. Prim-ministrul Sébastian Lecornu a demisionat luni, 6 octombrie, la o lună de când a fost numit, relatează France24. Plecarea din funcție are loc după ce a prezentat duminică seara componența noului cabinet. Demisia sa este neaşteptată şi marchează adâncirea crizei politice din Franţa.

Prim-ministrul Sébastien Lecornu și-a prezentat demisia președintelui Emmanuel Macron, care a acceptat-o, a anunțat Palatul Élysée într-un comunicat. Franța intră astfel într-un impas politic profund, notează jurnaliștii francezi.

După mai multe săptămâni de consultări cu partide politice din întregul spectru politic, Sebastien Lecornu, un aliat apropiat al preşedintelui Macron, şi-a desemnat duminică miniştrii, iar noul cabinet urma să aibă luni după-amiază prima sa întâlnire.

Componenţa noului cabinet i-a nemulțumit atât pe opozanţi, cât şi pe aliaţi, care au considerat că guvernul este prea „de dreapta” sau „insuficient de dreapta”, ceea ce a dat naştere unor semne de întrebare legate de durabilitatea sa.

David Lisnard, vicepreședinte al partidului LR, îi cere lui Emmanuel Macron să-și programeze „demisia”

Primarul orașului Cannes și vicepreședinte al partidului LR consideră că „interesele Franței impun ca Emmanuel Macron să-și programeze demisia”.

„El poartă responsabilitatea principală pentru această situație”, a scris David Lisnard pe contul său de X.

Macron l-a numit pe Lecornu în această funcție luna trecută, dar componența cabinetului, care a rămas în mare parte neschimbată și pe care a prezentat-o duminică seara, a fost întâmpinată cu critici vehemente din partea întregului spectru politic francez.

Sebastian Lecornu, fost ministru al Apărării, a fost al cincilea prim-ministru numit de Emmanuel Macron în mai puțin de doi ani, după ce Parlamentul l-a demis pe Francois Bayrou.

Ministrul interimar de Interne din Franța, Bruno Retailleau, îi solicită lui Emmanuel Macron să se pronunțe cât mai curând asupra opțiunilor politice

Ministrul interimar de Interne al Franței, Bruno Retailleau, a declarat luni că, dacă scena politică rămâne blocată, vor fi necesare noi alegeri. El l-a încurajat pe președintele Emmanuel Macron să clarifice cât mai curând opțiunile politice disponibile.

„Dacă există un impas, atunci va trebui să ne întoarcem la vot. Dar cred că există și alte modalități înainte de a se ajunge la asta. Doar că acestea nu sunt ale mele”, a precizat Bruno Retailleau, pentru televiziunea TF1. Totodată, liderul partidului Les Républicains (LR) consideră că, „În această perioadă de tulburări prin care trece țara, Emmanuel Macron trebuie să ia cuvântul”.


 


Ultimele stiri
ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…