Confidenţialitate


Preşedintele Zelenski cere asistenţă internaţională pentru reconstrucţie în ajunul reuniunii donatorilor de la Lugano


Preşedintele Zelenski cere asistenţă internaţională pentru reconstrucţie în ajunul reuniunii donatorilor de la Lugano

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat sprijin internaţional pentru a ajuta la reconstruirea ţării după încheierea războiului, o notă rară de speranţă în discursul său după patru luni de război, transmite duminică dpa, citată de Agerpres.

“Este necesar nu numai să reparăm tot ce au distrus ocupanţii, ci şi să creăm o nouă fundaţie pentru viaţa noastră: sigură, modernă, confortabilă, accesibilă”, a spus preşedintele Zelenski într-un discurs difuzat sâmbătă seara târziu.

Acest lucru ar necesita “investiţii colosale, miliarde, noi tehnologii, bune practici, noi instituţii şi, desigur, reforme”, a spus el. “Oricât de greu ne este astăzi, trebuie să ne amintim că va exista un mâine”, a subliniat şeful statului ucrainean.

Luni, la Lugano în Elveţia, va avea loc o întâlnire la care vor participa aproximativ 40 de potenţiali donatori şi unde guvernul ucrainean intenţionează să îşi prezinte pentru prima dată priorităţile pentru reconstrucţia ţării devastate de război.

Preşedintele Zelenski le-a reamintit însă ucrainenilor că războiul era departe de a se termina.”Cruzimea sa sporeşte în anumite locuri şi nu poate fi uitată”, a spus el, făcând apel la compatrioţii săi pentru a oferi ajutor victimelor acestui conflict brutal.


Ultimele stiri
PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Concedieri de amploare la Primăria Capitalei. Administrația Cimitirelor se unește cu departamentul Lacuri-Parcuri, anunță primarul Ciprian Ciucu |…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…