Confidenţialitate


Președintele Nicușor Dan: Concluzia unanimă a discuțiilor informale din cadrul Consiliului European a fost una de solidaritate cu Danemarca și Groenlanda


Președintele Nicușor Dan: Concluzia unanimă a discuțiilor informale din cadrul Consiliului European a fost una de solidaritate cu Danemarca și Groenlanda

Sursa foto: Facebook/ Nicușor Dan

Relația transatlantică, cu o importanță crucială pentru Uniunea Europeană și pentru statele membre, a reprezentat una dintre cele mai importante discuții la reuniunea informală a Consiliului European, transmite președintele Nicușor Dan. El a arătat că, deși au existat tensiuni recente în această relație transatlantică, dialogul este crucial pentru consolidarea cooperării, inclusiv pe teme sensibile precum regimul tarifar. Șeful statului a mai precizat că liderii europeni și-au reafirmat solidaritatea cu Danemarca și Groenlanda și intenția de a investi, împreună cu NATO, în securitatea zonei arctice, precum și sprijinul pentru Ucraina. În privința conflictului din Gaza opiniile au fost mai puțin aliniate, dar majoritatea statelor susțin implicarea activă a Europei în procesul de pace și negocieri cu SUA privind Carta Coaliției pentru Pace inițiată de Donald Trump.

Președintele Nicușor Dan: „Pentru România, Statele Unite ale Americii reprezintă un partener strategic esențial pentru securitatea noastră”

„Relația transatlantică are o istorie care a adus stabilitate și prosperitate, fiind de o importanță crucială pentru Uniunea Europeană și pentru statele membre, inclusiv pentru România. Acesta este unul dintre mesajele cheie desprinse din discuțiile pe care le-am purtat seara trecută, la Bruxelles, împreună cu liderii europeni, prezenți la reuniunea informală a Consiliului European. Pentru România, Statele Unite ale Americii reprezintă un partener strategic esențial pentru securitatea noastră și acționăm în consecință. Această abordare este împărtășită de un număr semnificativ de state membre ale UE. Deși în ultima perioadă au existat turbulențe și unele discontinuități în această relație transatlantică, există multiple argumente solide pentru continuarea și consolidarea acesteia. Dialogul rămâne esențial pentru a asigura o abordare constructivă de ambele părți, inclusiv pe teme sensibile precum regimul tarifar”, transmite președintele Nicușor Dan.

Președintele Nicușor Dan: „Concluzia unanimă a discuțiilor informale din cadrul Consiliului a fost una de solidaritate cu Danemarca și Groenlanda”

Președintele a afirmat că liderii UE și-au exprimat solidaritatea cu Danemarca și Groenlanda, iar Uniunea Europeană, în coordonare cu NATO, intenționează să investească în apărarea zonei arctice.
„În ceea ce privește zona arctică, concluzia unanimă a discuțiilor informale din cadrul Consiliului a fost una de solidaritate cu Danemarca și Groenlanda, intenția Uniunii Europene, în coordonare cu NATO, fiind aceea de a investi pentru apărarea acestei zone. Totodată, a fost reconfirmat sprijinului pentru Ucraina și continuarea detalierii planurilor militare în contextul garanțiilor de securitate”, precizează președintele Nicușor Dan.

Președintele Nicușor Dan: „A fost subliniată importanța unei negocieri cu Statele Unite privind Carta Coaliției pentru Pace inițiată de președintele Donald Trump”

Președintele precizează că opiniile privind situația din Gaza au fost divergente, dar majoritatea statelor susțin implicarea activă a Europei în procesul de pace.
„Opiniile au fost mai puțin aliniate în privința situației din Gaza, însă majoritatea statelor au susținut necesitatea unei implicări active a Europei în procesul de pace. De asemenea, a fost subliniată importanța unei negocieri cu Statele Unite privind Carta Coaliției pentru Pace inițiată de președintele Donald Trump, astfel încât aceasta să fie pe deplin compatibilă cu angajamentele internaționale deja asumate de către statele participante și de Uniunea Europeană”, a mai scris președintele Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

Ultimele stiri
Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează