Confidenţialitate


Președintele Iohannis, de Ziua Armatei: Este vital să investim în propriile noastre forţe de apărare


Klaus Iohannis, presedintele Romaniei

Șeful statului a declarat, marţi, în cadrul ceremoniei organizate de Ziua Armatei la Monumentul „Mormântul Ostaşului Necunoscut” din Parcul Carol, că se impun investiții în apărare în actualul context.

Preşedintele Klaus Iohannis a amintit că, în 2023, bugetului Apărării va crește la 2,5% din Produsul Intern Brut.

“Ne-am reunit astăzi, cu emoţie şi respect, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, pentru a celebra Ziua Armatei României. Acest loc evocă jertfa eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, care, cu patriotism şi devotament, şi-au dat viaţa pentru reîntregirea neamului nostru. Ne onorează şi ne bucură să îi avem astăzi alături de noi pe veteranii de război. Ca punte de legătură între trecut şi viitor, căliţi de dificultăţile vieţii, ei ne transmit cu înţelepciune şi căldură valorile fundamentale care ne definesc ca cetăţeni şi ca naţiune. Pentru toate sacrificiile făcute, dragi veterani de război, aveţi recunoştinţa şi preţuirea noastră!”, a spus preşedintele.

Potrivit lui Klaus Iohannis, “traversăm o perioadă marcată de o accentuată incertitudine, iar efectele acestor provocări complexe ne afectează şi viaţa de zi cu zi”.

“Dragi militari, reprezentaţi Armata României, o instituţie emblematică, respectată şi apreciată la nivel naţional şi internaţional pentru virtuţile care o definesc: loialitate, curaj, abnegaţie şi spirit de sacrificiu. Armata României continuă să se modernizeze, iar în centrul acestui amplu proces de transformare vă aflaţi dumneavoastră, cea mai importantă resursă care dă valoarea şi puterea oricărei forţe militare”, a mai spus el.

“Răspunsul nostru – al ţărilor NATO şi al partenerilor noştri – trebuie să fie unul decisiv şi hotărât, menit să contribuie la descurajarea acţiunilor oricărui potenţial adversar. Vă îndemn să fiţi parte activă a acestui proces de transformare şi modernizare a Armatei, să continuaţi să vă pregătiţi la cele mai înalte standarde, să vă perfecţionaţi şi să vă consolidaţi abilităţile în concordanţă cu standardele NATO, inclusiv prin valorificarea instruirii în comun cu camarazii aliaţi aflaţi în ţara noastră, pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi de apărare (…) Vă mulţumesc pentru devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care daţi dovadă în tot ceea ce faceţi pentru apărarea ţării! Vă urez sănătate şi succes în îndeplinirea misiunilor care vă sunt încredinţate!”, a conchis preşedintele.


Ultimele stiri
Siegfried Mureșan respinge apelul PSD privind construirea unei majorități: „Nu, mulțumim! PNL este în totală antiteză cu PSD”

După 28 de ani, britanicul care a făcut înconjurul lumii pe jos s-a întors în țara natală după…

Nobel 2026. Premiul pentru Literatură, acordat scriitoarei Anne Carson „pentru opera sa îndrăzneață și inventivă”

Oana Gheorghiu: Antisemitismul rămâne o amenințare. Guvernul rămâne ferm angajat în prevenirea şi combaterea acestuia, a xenofobiei şi…

Arad: Bărbat, cercetat după ce ar fi vândut pe internet lingouri false, prezentate drept aur | AUDIO

Ne vaccinăm toți la fel împotriva gripei? De ce protecția trebuie adaptată după 60 de ani (P)

Sorin Grindeanu, după discuțiile social-democraților cu premierul desemnat: i-am spus din start ce ne dorim din perspectivă economică…

Încep negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu, după întâlnirea cu reprezentanții PSD: „Am găsit deschidere în încercarea de…

Grecia: Premierul vrea să intensifice demersurile pentru recuperarea sculpturilor Partenonului de la British Museum

Banca Angliei schimbă aspectul bancnotelor britanice. Ariciul și bufnița, printre animăluțele care vor apărea în locul unor figuri…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează