Confidenţialitate


Premieră cinematografică: “Aniversarea”, ultimul film cu regretatul Mircea Albulescu | VIDEO


Premieră cinematografică: “Aniversarea”, ultimul film cu regretatul Mircea Albulescu | VIDEO

În regia lui Dan Chişu, filmul Aniversarea, ultimul în care a jucat regretatul actor Mircea Albulescu, are vineri premiera cinematografică.

Pelicula prezintă firul întâmplărilor din casa lui Radu Maligan – fost om de bază al regimului de dinainte de ’89 – care urmează să-şi serbeze împlinirea celor 94 de ani. Discuţiile celor adunaţi cu această ocazie, rude şi prieteni de familie, generaţii diferite, ajung să tulbure evenimentul, situaţia devenind destul de complicată atunci când jumătate dintre oaspeţi încearcă să îl convingă pe Radu să se spovedească unui preot, în timp ce restul invitaţilor consideră că nu poţi forţa pe cineva să acţioneze contra voinţei sale.

În distribuţia filmului, alături de Mircea Albulescu, apar Simona Bondoc, Emilia Dobrin, Răzvan Vasilescu, Lucian Ifrim, Dana Voicu, Emanuel Pârvu, Mădălina Constantin, Frederic Fisbach, Dana Dembinski, Coca Bloos, Constantin Cojocaru, Adrian Păduraru, Papil Panduru, Mircea Andreescu, Rodica Lazăr, Mihai Constantin, George Remeş, Marian Râlea, Gheorghe Ifrim şi Dan Hurduc.

Scenariul şi regia sunt semnate de Dan Chişu, care este, de altfel şi producătorul filmului. Coproducători sunt Adrian Sitaru şi Codin Maticiuc, iar imaginea îi aparţine lui Liviu Pojoni Jr.

Premiera filmului nu a fost aleasă întâmplător, în ajun, pe 9 noiembrie, fiind  sărbătoriă căderea Zidului Berlinului, moment emblematic ce reprezintă sfârşitul regimului comunist în ţările din Europa Centrală şi de Est.

 


Ultimele stiri
Reprezentanții MApN discută cu firme ucrainene despre o colaborare privind producția de drone. Radu Miruță: „Urmează, în câteva…

ICCJ a respins cererea lui Dominic Fritz de revizuire a deciziei în dosarul în care este acuzat de…

Ilie Bolojan: „Nu iau în calcul demisia. Cei care generează crizele trebuie să-și asume consecințele”. Ce spune premierul…

Șoferii cu mașini hibride pierd accesul gratuit în parcările Primăriei Capitalei începând cu 1 mai. Ciprian Ciucu: „Politica…

Demeter Andras, despre recuperarea coifului de la Coţofeneşti: „E o victorie, e o bucurie. Este ceea ce am…

Ministrul Apărării acuză producătorii de muniţie că au majorat cu 30% preţurile iniţiale pentru proiectele SAFE: „Nu vom…

Cea mai bună soluție pentru ploșnițe: tratamentul termic elimină infestarea complet (P)

Hanoracul, noul element-cheie din stilul masculin modern (P)

Piața Victoriei. Ce plan are Bolojan? Demisionează sau luptă până la capăt cu PSD? Premierul României vine la…

Guvernul anunță bani în plus pentru pensionarii cu venituri mici și pentru familiile cu copii. Florin Manole: „Aceste…