Confidenţialitate


Povestea regretatei Amy Winehouse, pe marile ecrane


Povestea regretatei Amy Winehouse, pe marile ecrane

Un film despre viaţa cântăreţei britanice Amy Winehouse ar putea fi lansat anul viitor. „Back to Black” ocupă locul al doilea în topul celor mai bine vândute albume britanice din secolul XXI. Decesul lui Amy a relansat fascinaţia pentru „Clubul 27”, cu staruri rock decedate la această vârstă.

Vocea lui Amy Winehouse, imposibil de confundat cu a altui artist, va fi din nou auzită de fanii şi de criticii ei, care i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv şi combinaţia unică de jazz şi soul care îi caracterizau muzica.

Artista va fi subiectul unui film biografic care va fi lansat „într-un an sau doi”, potrivit tatălui acesteia, Mitch Winehouse. Acesta spune că filmul va prezenta un portret autentic al fiicei sale, spre deosebire de documentarul premiat cu Oscar „Amy”, de Asif Kapadia, care ar fi prezentat-o într-o lumină înşelătoare.

Actriţa care o va juca pe cântăreaţă va fi una necunoscută, „ideal, o evreică din nordul Londrei, care arată şi vorbeşte ca Amy”.

Născută la Londra, Amy Winehouse, care s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de droguri şi de alcool, este considerată artista care a reuşit să crească din nou popularitatea muzicii „soul”.
Amy a murit pe 23 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, din cauza unei „intoxicaţii cu alcool”.
Albumul „Back to Black” lansat de ea în 2006 şi recompensat cu cinci premii Grammy i-a adus celebritatea la nivel mondial şi se află pe locul al doilea topul celor mai bine vândute materiale discografice britanice din secolul XXI.

Decesul cântăreţei Amy Winehouse a relansat fascinaţia pentru macabrul „Club 27”, din care mai fac parte artişti ca Jim Morrison, Janis Joplin, Brian Jones, Jimi Hendrix şi Kurt Cobain, care au murit la vârsta de 27 de ani.


Ultimele stiri
Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează