Confidenţialitate


Piețele financiare, în declin. Cotațiile petrolului, în continuă scădere


Piețele financiare, în declin. Cotațiile petrolului, în continuă scădere

Pe frontul de luptă cu noul val al pandemiei, piețele financiare scad din nou.

La New York, indicele Dow Jones a încheiat ziua de luni un declin de aproape 2 procente și jumătate.

Noile temeri spulberă speranţele de redresare a economiilor.

Cotații petrolului au scăzut cu peste 3%, luni, continuând evoluţia negativă de săptămâna trecută. Totodată, redresarea producţiei de ţiţei în Libia a amplificat îngrijorările legate de oferta în exces, notează Reuters.

Într-un editorial publicat în New York Times, economistul Robert Schiller, laureat Nobel, scrie că încrederea scăzută din piață a investitorilor globali și prețurile ridicate ale acțiunilor – care s-au umflat peste vară – sporesc riscul unei prăbușiri financiare.

Pandemia și apropiatele alegeri americane au adus anxietatea la cel mai ridicat nivel din ultimii ani.

Pe ambele maluri ale Atlanticului, coronavirusul ameninţă din nou. De această dată, spre deosebire de primăvară, toată lumea este epuizată, constată The Wall Street Journal.

Rând pe rând, noi restricţii, statele occidentale introduc noi restricții pentru a contracara răspândirea infectărilor, potrivit Euronews.

Europa de Est tinde să urmeze și ea exemplul, în timp ce se luptă să stăvilească o criză sanitară care o copleşeşte, observă Bloomberg.


Ultimele stiri
Deputata Raluca Turcan, despre tabăra anti-Bolojan din PNL: Le-am atras atenția că se situează în afara partidului. N-au…

Alexandru Rogobete anunță extinderea listei de medicamente compensate cu 54 de medicamente noi. Șase vizează bolile rare |…

România ar putea încasa trei miliarde de euro din PNRR până la finalul anului, spune ministrul Fondurilor Europene.…

Piața Victoriei. Se încearcă ruperea PNL și înlăturarea lui Ilie Bolojan? Invitată este Raluca Turcan, deputat PNL

Comisia de Etică a UAIC a decis destituirea lectorului universitar Alexandru Toader, acuzat de viol şi agresiune sexuală.…

Democrații din Congresul SUA pregătesc anchete privind administrația Trump. Fosta ambasadoare Kimberly Guilfoyle, printre posibilele ținte | AUDIO

STUDIU: Românii ar face vacanțe în țară, dar consideră că prețurile din turism sunt prea mari: „De ce…

Ionuț Corniciuc, fondatorul IPP Group, la „La Drum cu Europa FM”: „Diferența între a reuși și a nu…

Unitatea 1 a Termocentralei de la Cernavodă va fi repornită pe 6 noiembrie, anunță Nuclearelectrica

Camera Deputaților a respins proiectul AUR privind schimbarea denumirii stațiunii Bálványos în Bălvăniș. Ungureanu: „Pe voi vă deranjează…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează