Confidenţialitate


Phil Collins va susţine un turneu european


Phil Collins va susţine un turneu european

Cântăreţul britanic Phil Collins confirmă revenirea în activitatea muzicală şi a anunţat că va susţine un turneu european, primul după o pauză de 10 ani, în vara anului 2017.

Phil Collins va susţine turneul “Not Dead Yet Live” în Londra, Paris şi Cologne, informează BBC.

Muzicianul şi-a anunţat retragerea din activitatea muzicală în 2011, după ce s-a confruntat cu mai multe probleme medicale. Nervii de la nivelul mâinilor sunt atât de afectaţi încât artistul nu mai poate cânta la tobe.

Deşi a spus că a reuşit să capete puţină dexteritate, cântăreţul a declarat că în timpul turneului nu va cânta la tobe.

“Cred că doar voi cânta. Nu cred că mai sunt capabil să cânt la tobe aşa cum obişnuiam”, a declarat Phil.

“Credeam că mă voi retrage în linişte. Datorită fanilor, familiei şi suportul unor artişti extraordinari, mi-am redescoperit pasiunea pentru muzică. M-am răzgândit, locuiesc cu copiii cei mici, iar ei vor să fac lucruri noi şi nu există niciun motiv pentru care să nu fac acest lucru”, a mai spus starul rock.

Phil Collins, care de-a lungul carierei sale a vândut peste 150 de milioane de albume, a devenit celebru în anii ’70, în calitate de toboşar al formaţiei Genesis, după ce a răspuns unui anunţ găsit în ziarul Melody Maker. Iniţial, el a făcut doar backing vocals, însă a preluat microfonul şi a devenit solistul grupului Genesis, după ce solistul Peter Gabriel a părăsit formaţia, în 1975.

“A Trick Of The Tail”, primul album al trupei care îl avea pe Phil Collins la voce, a debutat în topuri pe poziţia a treia. Ulterior, artistul britanic s-a lansat şi într-o carieră solo, debutând cu albumul “Face Value” (1981), care a urcat pe primul loc în topuri. Au urmat hituri precum “In The Air Tonight” şi “You Can’t Hurry Love”.

În 1996, Phil Collins a părăsit la rândul lui grupul Genesis, după 26 de ani, pentru a-şi construi o carieră solo de excepţie. Phil Collins a lansat apoi albume celebre, precum “Dance Into the Light” (1996), “Best Of” (1998), “A Hot Night In Paris” (1999).

În 2005, Phil Collins a concertat la Bucureşti, în faţa unui public de circa 8.000 de spectatori.


Ultimele stiri
Unul dintre bodyguarzii lui Georgescu, audiat la DIICOT în dosarul microfoanelor din vila de la Mogoșoaia

Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…

Procurorul general cere măsuri urgente după incidentele violente din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până în…

Alba: Patru copii, bătuți și înfometați de părinți. Minorii ar fi fost obligați să cerșească | AUDIO

Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează