Confidenţialitate


Peştera Meziad, locul unde se adăpostesc colonii mari de lilieci – GALERIE FOTO


Peştera Meziad, locul unde se adăpostesc colonii mari de lilieci – GALERIE FOTO

Peştera Meziad, aflată în Munţii Padurea Craiului din Apuseni, judeţul Bihor, impresionează încă dinainte de a păşi în interiorul ei, prin “poarta de intrare” impunătoare – 16 metri înălţime şi 10 metri lăţime – numărându-se printe cele mai mari intrări de peşteră din România.

Este studiată ştiinţific pentru prima dată la sfârşitul secolului XIX de către geograful austriac Adolf Schmidl.

Ulterior, peştera a fost amenajată pentru turişti de Gyula Czaran în anul 1903.

Abia în 1972 intră în circuitul turistic.

Fiind declarată rezervaţie naturală, doar primul dintre cele cinci nivele ale peşterii poate fi vizitat cu ghid, adică 1200 de metri din lungimea totală de 6292 de metri.

Întreaga peşteră impresionează prin săli foarte mari, spaţioase, de până la 35 de metri înălţime.

În perioada de primăvară timpurie, chiar la intrare se mai găsesc încă stalactite şi stalagmite de gheaţă.

În peştera Meziad se adăpostesc aproximativ 3000 de lilieci ce fac parte din 12 specii diferite (precum liliacul pitic, liliacul cu aripi lungi sau liliacul comun mic), din totalul de 34 de specii care se găsesc în România.

Până în urmă cu câţiva ani, se mai intra încă în peşteră cu lampa de carbid, ce scotea un fum dens care se depunea pe pereţii peşterii.

Datorită fragmentelor de ceramică prezente aici, care aparţin culturii Coţofeni din a doua jumătate a mileniului III î. Hr., fiind cea mai importantă cultură a perioadei de tranziţie la epoca bronzului, s-a putut demonstra faptul că peştera a fost locuită în trecutul îndepărtat.

De asemenea, la reamenajarea peşterii din anul 2012, s-a descoperit, întâmplător, un craniu uman, cu o vechime de aproximativ 6000 de ani. Tot aici s-au găsit şi schelete de Ursus spelaeus (ursul de cavernă).

Fiind formată, în totalitate, în calcar, în interiorul ei se găsesc diferite speleoteme, ce poartă denumiri date de cercetători sau chiar de turişti, ca de exemplu “Pantoful de damă”, “Şarpele Boa”, “Candelabrul”, “Mâna uriaşului” sau “Vipera cu corn”.

“Statuia Sfântului Petru”

Domul stalagmitic – “Claia de fân”

“Harta României”

“Turnul de biserică” sau “Tortul de îngheţată”

Speleoteme în peştera Meziad

*Vizitarea obiectivelor turistice din judeţul Bihor a fost realizată cu ocazia Conferinţei Naţionale a Ghizilor de Turism, ediţia a II-a, cu sprijinul Oradea City Tour şi a Şcolii de Ghizi Oradea.


Ultimele stiri
Reacții dure de la partidele aflate la guvernare privind legalizarea omagierii criminalilor de război și a figurilor legionare.…

Galați: Percheziții la Grădina Zoologică, în cazul unui angajat suspectat că ar fi furat alimentele destinate hrănirii animalelor…

Cel mai înalt pod suspendat din Europa va fi construit în comuna Parva, Bistrița-Năsăud | AUDIO

Mureș: Fetițele de patru și cinci ani, dispărute în Târnăveni, găsite în siguranță, anunță MAI

Academia Europa FM. Ce nu ne spune mișcarea anti-avort? Răspunde Nicu Ștefănuță, vicepreședintele Parlamentului European

Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, acuză PSD că blochează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali | AUDIO

Coaliția prelungește plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază cu încă trei luni. Grup de lucru la Guvern,…

USR, atac la PSD înaintea moțiunii simple împotriva ministrei Mediului. Ștefan Pălărie: În acordul de coaliție de guvernare…

Un grup de parlamentari vrea să legalizeze omagierea criminalilor de război și a figurilor legionare. Ce ar însemna…

Salariu de 4.000 de euro la TAROM pentru postul de director general: care sunt condițiile minime pe care…