Confidenţialitate

Peste 200.000 de români au votat până acum în diaspora

Prezență istorică la vot în diaspora pentru alegerea președintelui României, cel puțin în cazul primului tur de scrutin. Până la ora publicării acestei știri, peste 200.000 de români aflați în afara granițelor țării și-au exprimat deja preptul la vot. În premieră, la aceste alegeri prezidențiale, românii din diaspora au putut vota prin corespondență. 41.000 de persoane au ales această variantă.

Sunt la ora publicării 202.822 alegători, din care 177.633 prezenți la urne.

Cei mai mulți bărbați care au votat au între 35 și 44 de ani, în timp ce la această oră cele mai multe femei care au votat au vârste între 45 și 64 de ani.

Istoria participării la vot în diaspora

Cea mai slabă prezenţă la urne a  românilor din diaspora s-a înregistrat în anul 2000, când la primul tur de scrutin  s-au prezentat 33.169 de alegători, iar la turul al doilea, jumătate din câţi au venit în primul tur: 16.331. Au fost organizate 152 de secţii de vot în afara ţării.

Cea mai ridicată prezenţă  la alegerile prezidenţiale s-a înregistrat la alegerile din 2014, când în primul tur s-au prezentat 161.262 de alegători iar la al doilea tur de scrutin participarea a fost de 379.116, la cele 294 de secţii de votare. Prezenţa la nivel național a fost de 53.18% (9.723.232 cetăţeni) la primul tur şi de 64.11% (11.719.344 cetăţeni) la turul al doilea.

Alegerile prezidențiale 2019

În diaspora, procesul de vot a început vineri și se va încheia duminică.

Pentru aceste alegeri, în străinătate au fost organizate 835 de secţii de votare, lista acestora fiind postată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

În toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a perioadei de votare până cel mai târziu la ora 23 și 59 de minute, pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21.00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

Ministerul Afacerilor Externe le recomandă românilor să încerce, pe cât posibil, să nu amâne pentru duminică prezentarea la vot, în încercarea de a evita aglomerația.

Actele pe baza cărora se poate vota în străinătate sunt cartea de identitate/cartea de identitate provizorie/buletinul de identitate/paşaportul diplomatic/paşaportul diplomatic electronic/ paşaportul de serviciu/ paşaportul de serviciu electronic/ paşaportul simplu/paşaportul simplu electronic/paşaportul simplu temporar sau carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.

În ţară, sunt organizate 18.748 de secţii de votare, lista acestora poate fi consultată online.

Procesul de votarea începe duminică, la ora 7.00, şi durează până la ora 21.00, cu posibilitatea de prelungire până la cel mai târziu ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21.00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

Alegătorii pot afla secţia de votare la care sunt arondaţi accesând pagina de internet a Registrului Electoral.

În premieră, la aceste alegeri prezidențiale, românii din diaspora au putut vota prin corespondență.

41.000 de persoane au ales această variantă.

Al doilea tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale 2019

În eventualitatea unui al doilea tur, românii din diaspora pot vota la urne, potrivit aceluiaşi orar ca în primul tur, în zilele de 22, 23 şi 24 noiembrie.